28 aprilie 2024, 14:04

Letonia va demola 300 de monumente sovietice

Letonia a adoptat o lege prin care toate monumentele şi alte obiecte care glorifică regimurile totalitare trebuie să fie demontate sau înlăturate până pe 15 noiembrie, scrie Baltic News.

Primul pe  listă este Monumentul Victoriei Sovietice de la Riga. El se numără printre cele care trebuie dărâmate, plan deja aprobat de consiliul municipal.

Legea menţionează, de asemenea, că în Letonia există aproximativ 300 de monumente, plăci memoriale şi obiecte comemorative care celebrează regimul sovietic sau Armata Roşie, deşi niciunul nu este la fel de controversat ca Monumentul Victoriei.

Monumentul Victoriei

Impunătorul monument ridicat în capitala Riga în 1985 este format dintr-un obelisc de 79 de metri înălţime şi mai multe statui uriaşe de bronz şi a fost construit pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a victoriei sovietice asupra Germaniei în al doilea război mondial.

Letonia a fost ocupată atât de Germania, cât şi de Uniunea Sovietică, în timpul celui de-al doilea război mondial. După sfârşitul războiului a fost anexată de Moscova, făcând parte din URSS până în 1991.

Monumentul Victoriei Sovietice este perceput de mulţi ca un simbol al ocupaţiei ruseşti, mai degrabă decât ca celebrarea unei victorii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol