18 aprilie 2024, 18:17

Libertatea: descoperire istorică – dulapul, arhiva și Ion Antonescu

Situația Tezaurului Național a fost și va rămâne întotdeauna o chestiune delicată în ceea ce privesc relațiile diplomatice dintre România și Rusia. Însă, de curând acest subiect a reapărut în mod bizar, din nou pe prima pagină a ziarelor.

Acest lucru se întâmplă datorită unei descoperiri demne de menționat într-un scenariu de film. Povestea începe cu istoria unui bucătar din Brașov, pe numele său  Attila Szocs, care merge să își ridice un obiect de mobilier antichizat de la un comerciant de mobilier vechi de la poalele Tâmpei, de la care a mai cumpărat piese de mobilier și în trecut. Acesta aduce mobilă elegantă din  Teheran sau o culege de prin casele românilor de pe întregul cuprins al țării, o recondiționează, dacă e cazul, și apoi o revinde.

Cu toate acestea, intriga poveștii de mai sus se declanșează în momentul în care cei doi sesizează faptul că, în timpul transportării dulapului cu vitrină, se aud zgmomote, semn că ceva se află în interiorul acestuia. Mare le-a fost mirarea când au descoperit și care este sursa zgomotului.

Se pare că într-un colț al dulapului se aflau o serie de documente istorice, printre care și dosarul întocmit la cererea mareșalului Ion Antonescu în 1941, care conținea o evidență a Tezaurului României evacuat în 1916-1917 la Moscova, plus alte valori, care apar în premieră.

Coperta dosarului care le-a parvenit celor de la BNR prin intermediul unui avocat angajat de brașoveanul și iranianul care l-au găsit Sursă Foto: Libertatea.ro

Astfel, vechiul dulap cu vitrină a redeschis un capitol mai puțin cunoscut al istoriei noastre. Eticheta celor două sute de pagini, ”Tezaur Moscova. BIBLIORHAPT. 17416”, îi lasă muți pe cei doi, fapt ce îi determină să transmită în cel mai scurt timp aceste informații persoanelor avizate.

Foile cuprindeau o serie de informații detaliate ale valorilor transportate de la București și Iași către Rusia în 1916 și 1917 și nerecuperate nici azi. De la cifre, calcule, locuri și evenimente, toate aceste detalii au ajuns acum în custodia Băncii Naționale a României.

Situația actuală a tezaurului din 1916-1917 se găsește la Banca Națională, într-o contabilitate clară, cu semnăturile atât din partea română, cât și din partea rusă. Mai mult decât atât, din punct de vedere istoric, cele 200 de pagini originale și de o noutate absolută, nu se știa că așa ceva există.

”E vorba de un dosar pe care mareșalul Ion Antonescu l-a trimis, când armata română avansa, alături de nemți, în 1941, spre Moscova. Bucureștiul anticipa că nemții vor cuceri Moscova, iar Guvernul dorea să ia tezaurul înapoi de la ruși”, explică o persoană de la BNR, într-o declarație neoficială, potrivit Libertatea.ro. 

În dosarul din 1941 tezaurul României apare mai mare decât cel știut până azi

 Prima pagină din cele 200 descoperite în compartimentul secret al dulapului – Sursă Foto: Libertatea.ro. 

Dosarul conține toate valorile deja știute, a căror situație riguroasă BNR o are, dar și unele în plus, despre care nu se știa.

”Inventarul din 1941 e ceva mai optimist decât cel despre care știam din 1916-1917”, spune BNR, într-o descriere de asemenea neoficială a ceea ce au găsit la o primă analiză, potrivit Libertatea.ro. 

Potrivit datelor actuale, în timpul Primului Război Mondial, „au plecat către Moscova 1738 de casete cu aur ale BNR, în valoare de aproximativ 315 milioane lei (cifra exactă – 314.580.456, 84 lei), adică 91,32 tone, care au fost încărcate în 17 vagoane de tren. În iulie 1917, a plecat al doilea transport: în trei vagoane de tren au fost încărcate 188 de casete ale Băncii Naţionale, care cuprindeau: aur, în valoare de 574 523,57 lei, adică 0,16 tone, şi „titluri, efecte, valori, depozite, parte din arhive şi cărţi, actele sale. Astfel, în total, în primul şi în cel de-al doilea transport s-au aflat 91,48 tone aur”, menționa guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, potrivit Cotidianul.ro. 

Mai mult decât atât, în ceea ce privesc restituirile pe care Rusia le-a făcut în descurul a mai multor ani. Ulterior, sovieticii au restituit, în două tranşe (1935 şi 1956), porţiuni din tezaur, cu o valoare redusă comparativ cu valoarea totală a tezaurului transmis la Moscova.

Sursă: Libertatea.ro

Sursă Foto: infopuls.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol