30 aprilie 2024, 15:27

Mai multe asociații de pacienți cer eliminarea scutirilor la plata CASS

Mai multe asociații de pacienți cer Guvernului României să elimine scutirile la plata CASS acordate angajaților din construcții, agricultură și industria alimentară și să crească alocarea bugetară pentru sănătate la un nivel asemănător cu țările europene dezvoltate, respectiv peste 9% din PIB.

“În țara în care banii alocați sănătății sunt insuficienți, Guvernul României continuă să ofere scutiri la plata CASS diferitelor categorii profesionale. 884.680* de angajați din construcții, agricultură și industria alimentară, nu plătesc CASS. 400 milioane de lei nu ajung lunar în Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). În anul 2022, bugetul FNUASS a fost de 55.064.450.000 lei, iar nivelul scutirilor a fost de ~4.800.000.000 lei, cu alte cuvinte, în fiecare lună de scutiri, FNUASS este mai sărac cu 8,72%.

Scutirile la plata CASS acordate diferitelor categorii profesionale încalcă cu bună știință prevederile Legii 95/2006, creează discriminare în rândul asiguraților, încălcând principiul solidarității și ignorând participarea obligatorie la plata CASS așa cum este prevăzut în lege.

Rugăm Guvernul României să anuleze facilitățile fiscale privind CASS acordate unor categorii profesionale, să îmbunătățească colectarea sumelor datorate de către companii la Fondul Național Unic de Asigurări de Sociale de Sănătate și să crească alocarea bugetară pentru sănătate la un nivel asemănător cu țările europene dezvoltate, respectiv peste 9% din PIB.

Pandemia a scos la lumină toate lipsurile sistemului medical din România, rugăm Guvernul României să trateze cu toată seriozitate domeniul medical, să asigure finanțare conform nevoilor și să reformeze sistemul medical, astfel încât pacienții să beneficieze de servicii medicale de calitate la standarde europene.”, se arată într-o scrisoare comună.

Semnatarii ei sunt:

  • Alianța Pacienților Cronici din România – APCR
  • Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România – COPAC
  • Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer – FABC
  • Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA
  • Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune – APAA

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol