19 aprilie 2024, 10:47

Mâncarea viitorului. Ce au realizat oamenii de știință

Ce am putea să mancăm în 2050?

Oamenii de ştiinţă au întocmit o listă cu plante mai puţin cunoscute.

Micul dejun ar putea conține banane false sau fructe de copac pandanus. Pandanusul (Pandanus tectorius) este un copac mic care creşte în zonele de coastă din Insulele Pacificului până în Filipine. Frunzele sunt folosite pentru a aroma mâncărurile dulci şi sărate în mare parte din Asia de Sud-Est, în timp ce fructele asemănătoare ananasului pot fi consumate crude sau gătite.

Experţii de la Royal Botanic Gardens din Kew, Londra, caută ingrediente pentru dietele pe viitor.

Ştim că există mii de specii de plante comestibile în întreaga lume care sunt consumate de diferite populaţii şi aici putem găsi câteva dintre soluţiile pentru aceste provocări globale ale viitorului”, spune cercetătorul Sam Pirinon, potrivit news.ro.

Diversificarea alimentelor pe care le consumăm este una dintre soluţiile pentru a atenua foamea, pentru a aborda pierderea biodiversităţii şi pentru a ajuta la adaptarea la schimbările climatice.

Din cele peste 7.000 de plante comestibile din întreaga lume, doar 417 sunt cultivate pe scară largă şi utilizate pentru hrană.

sursa foto: sciencephoto.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol