20 aprilie 2024, 12:15

Mario Vargas Llosa, membru al Academiei Franceze

Scriitorul peruano-spaniol Mario Vargas Llosa a fost ales membru al Academiei Franceze.

Laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010 a obţinut 18 voturi la finalul primului tur, în timp ce regizorul Frédéric Vignale a obţinut un vot. Au mai existat un vot alb şi două voturi nule, a precizat Academia într-un comunicat. Scriitorul a fost ales membru în ciuda vârstei sale, de 85 de ani, mai înaintată decât permite statutul forului. Începând cu 2010, candidaţii trebuie să aibă mai puţin de 75 de ani pentru a putea fi aleşi.

Mario Vargas Llosa nu a publicat niciodată în franceză, dar vorbeşte fluent limba întrucât a imigrat la Paris în 1959.

În prezent, locuieşte la Madrid.

Opera sa a fost tradusă în franceză în principal la editura Gallimard.

Academia Franceză nu a mai primit în rândurile sale un laureat al premiului Nobel de la François Mauriac, ales în 1933, şi căruia i-a fost decernat Nobelul în 1952.

Academia Franceză, a cărei misiune este de a veghea asupra limbii franceze, cuprinde 40 de membri. În prezent, cinci locuri sunt vacante, iar restul de 35 sunt ocupate de 29 de bărbaţi şi şase femei.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol