25 aprilie 2024, 13:33

Medicul Valeriu Gheorghiță a fost înlocuit de la conducerea CNCAV. Cine vine în locul lui

Medicul Valeriu Gheorghiță a fost înlocuit de la conducerea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV). În locul său a fost numit secretarul de stat Andrei Baciu, printr-o decizie a prim-ministrului Nicolae Ciucă, publicată marţi în Monitorul Oficial.

Premierul a constatat încetarea calităţii de preşedinte al CNCAV a lui Valeriu Gheorghiţă, şef al Centrului Medical de Intervenţie Epidemiologică la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davilla”.

Valeriu Gheorghiță a fost pus la conducerea CNCAV pe 27 decembrie 2020. Acesta a absolvit în 2006 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş şi a obținut titlul de doctor în Ştiinţe medicale în 2013, cu o lucrare în domeniul bolilor infecţioase, coordonator fiindu-i medicul Adrian Streinu-Cercel.

UPDATE

Valeriu Ghorghiță a fost numit comandant al Spitalului de Urgență al SRI „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“, a anunțat acesta pe Facebook.

„De astăzi, parcursul meu profesional atinge o altă etapă. O etapă care mă onoreaza, dar care mă și responsabilizează, în egală măsură. Numirea mea în funcția de comandant al Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu“ deschide un alt drum al provocărilor, însă împreună cu întreaga echipă de conducere și personalul medical vom duce mai departe tradiția acestei unități medicale de renume”, spune fostul președinte al comitetului care coordonează campania de vaccinare anti-COVID.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol