29 noiembrie 2022, 16:43

Menopauza prematură, asociată cu risc ridicat de insuficiență cardiacă și de fibrilație atrială

Femeile aflate în perioada post-menopauză, care au intrat devreme (între 40 și 45 de ani) sau prematur în menopauză (înainte de 40 de ani) au un risc crescut de insuficiență cardiacă (IC) și fibrilație atrială (FiA), comparativ cu femeile care au intrat după vârsta de 50 de ani.

Cu cât mai devreme se instalează menopauza, cu atât riscul este mai ridicat, femeile din grupa de sub 40 de ani fiind cele mai afectate.

Concluzia aparține unui studiu care a inclus peste 1,4 milioane de femei, urmărite timp de aproximativ 10 ani, din Coreea de Sud, și a fost publicat în European Heart Journal, o revistă a Societății Europene de Cardiologie, scrie raportuldegarda.ro.

După ce setul de date a fost ajustat în funcție de vârstă, fumat, consum de alcool, activitate fizică, venit, indice de masă corporală, hipertensiune arterială, diabet de tip 2, dislipidemie, boală cronică de rinichi, boală coronariană etc., rezultatele au arătat că femeile care au intrat prematur în menopauză au avut un risc cu 33% mai mare de insuficiență cardiacă și un risc cu 9% mai mare de fibrilație atrială, în comparație cu cele care au intrat normal la menopauză.

Studiul reprezintă un semnal de alarmă pentru femeile aflate în categoriile de risc, care ar trebui să compenseze prin alte schimbări ale stilului de viață, în funcție de riscul individual.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol