Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit, joi seară, la Castelul Balmoral, din Scoția, unde se afla sub supraveghere medicală. Fiul său Charles a devenit automat noul monarh. O lume întreagă a reacționat și reacționează la aflarea acestei vești: de la oameni adunați în fața Palatului Buckingham la șefi de stat și de guverne din întreaga lume, chiar însuși președintele rus Vladimir Putin, plus utilizatorii de rețele de socializare.
Simbol al stabilităţii, ea a trecut neperturbată prin toate epocile şi crizele, iar de la moartea tatălui său, George al VI-lea, în 1952, când ea avea doar 25 de ani, i-a cunoscut pe Jawaharlal Nehru, Charles de Gaulle şi Nelson Mandela, care a numit-o „prietena mea”.
În timpul domniei sale, a asistat la construirea şi căderea Zidului Berlinului şi a întâlnit 12 preşedinţi americani.
Marţi, ea tocmai îşi numise cel de-al 15-lea prim-ministru, Liz Truss, ocazie a unei ultime fotografii, în care apare zâmbind şi sprijinindu-se într-un baston.
De-a lungul domniei sale de 70 de ani, cea mai lungă din istoria Marii Britanii, şi-a îndeplinit rolul cu un simţ al datoriei de nezdruncinat.
Sute de oameni s-au strâns în faţa Palatului Buckingham înainte şi după anunţul decesului reginei Elizabeth a II-a. De asemenea, zeci de oameni s-au adunat şi la Castelul Balmoral. Poliţia a înlăturat barierele care blocau porţile Castelului Balmoral, pentru a permite publicului să depună flori pentru regină. La Buckingham Palace, oamenii au cântat ”God Save the Queen” şi ”God Save The King” pentru noul rege, Charles al III-lea, transmite BBC.
Premierul britanic, Liz Truss, i-a adus joi un omagiu regretatei regine Elisabeta a II-a, oferindu-i în acelaşi timp sprijin şi loialitate noului monarh al naţiunii, Charles.
”Intrăm într-o nouă eră în istoria magnifică a marii noastre ţări, exact aşa cum şi-ar fi dorit Majestatea Sa, rostind cuvintele God save the King”, a declarat ea în faţa biroului său din Downing Street.
Preşedintele american, Joe Biden, a adus joi un omagiu reginei Elisabeta a II-a, care s-a întâlnit cu 14 preşedinţi americani în timpul vieţii sale.
Amintindu-şi de întâlnirea lor din 2021, Biden a spus: „Ne-a fermecat cu spiritul ei, ne-a emoţionat cu bunătatea ei şi ne-a împărtăşit cu generozitate înţelepciunea ei”, relatează DPA, preluată de agerpres.ro.
Premierul scoţian Nicola Sturgeon a declarat că moartea Reginei Elisabeta a II-a reprezintă „un moment extrem de trist pentru Regatul Unit, Commonwealth şi lume”, transmite EFE.
Liderul separatist al Scoţiei a reacţionat într-un mesaj pe Twitter la anunţul dispariţiei suveranei britanice, survenită joi, la castelul Balmoral, aproape de oraşul scoţian Aberdeen.
India şi Pakistanul au adus joi un omagiu reginei Elisabeta a II-a, subliniind marile sale calităţi de lider al fostei puteri coloniale britanice, relatează AFP, citată de Agerpres.ro. Premierul indian Narendra Modi s-a declarat ”întristat de dispariţia” celei care a urcat pe tron în 1952, devenind primul monarh britanic care nu a condus Imperiul indian, care a dispărut în 1947 odată cu Partiţia şi independenţa Indiei şi Pakistanului. Monarhul britanic a fost ”un lider inspiraţional pentru naţiunea şi poporul său”, a declarat Modi, prezentând condoleanţe familiei regale şi poporului britanic. El şi-a amintit că, în timpul unei întâlniri dintre cei doi lideri în Marea Britanie, regina i-a arătat o batistă dăruită la nunta sa de către eroul indian al independenţei Mahatma Gandhi.
Adunarea Generală a ONU şi membrii Consiliului de Securitate al ONU au păstrat un minut de reculegere în semn de omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a, care a încetat din viaţă joi. La începutul unei sesiuni a Adunării Generale, preşedintele acesteia, Abdulla Shahid, şi-a exprimat ”condoleanţele” faţă de poporul britanic, descriind un ”moment de profundă tristeţe pentru familia regală, poporul britanic şi comunitatea internaţională”, şi a precizat că un omagiu oficial adus reginei va avea loc la o dată ulterioară, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.
Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis joi condoleanţe Regatului Unit pentru „pierderea ireparabilă” a reginei Elisabeta a II-a, care a murit în cursul serii, au relatat agenţiile de presă ruse, citate de Reuters.
Cancelarul german Olaf Scholz a transmis, joi seară, un mesaj după decesul Reginei elisabeta a II-a. ”A fost un model şi o sursă de inspiraţie pentru milioane de oameni, inclusiv aici, în Germania”, a transmis cancelarul.
”Plângem moartea Reginei Elisabeta a II-a. A fost un model şi o sursă de inspiraţie pentru milioane de oameni, inclusiv aici, în Germania”, a scris, joi seară, pe Twitter, cancelarul general.
Olaf Scholz afirmă, de asemenea, că angajamentul reginei ”pentru reconcilierea germano-britanică după ororile celui de-al Doilea Război Mondial va rămâne de neuitat”.
”Ne va lipsi, nu în ultimul rând, umorul ei minunat”, a adăugat Olaf Scholz.
În Brazilia, preşedintele Jair Bolsonaro a decretat trei zile de doliu naţional după moartea reginei.
Regele Felipe al VI-a al Spaniei a afirmat că regina Elizabeth a II-a a scris şi modelat cele mai relevante capitole din istoria lumii noastre în ultimele şapte decenii, transmite News.ro.
„Majestatea Sa Regina Elizabeth a II-a a fost, fără îndoială, martoră, a scris şi modelat cele mai relevante capitole din istoria lumii noastre în ultimele şapte decenii”, a spus regele Spaniei, Felipe al VI-lea. El a lăudat „simţul datoriei, angajamentul şi întreaga viaţă dedicată slujirii poporului”
Regele belgian Phillippe şi soţia sa, regina Mathilde, au vorbit despre „un monarh excepţional care a marcat profund istoria”, dând dovadă de „demnitate, curaj şi devotament pe tot parcursul domniei sale”. „A fost o personalitate extraordinară. Vom păstra mereu amintiri frumoase despre această mare Doamnă (…). Fiecare dintre întâlnirile noastre va rămâne pentru totdeauna gravată în amintirile noastre”, a spus cuplul regal belgian, exprimându-şi „tristeţea enormă”.
Arhiepiscopul de Canterbury, liderul spiritual al Bisericii Anglicane, a declarat joi într-un comunicat că „rugăciunile sale se îndreaptă către rege şi familia regală” după moartea reginei Elisabeta a II-a, relatează AFP, citată de Agerpres.ro. „Am pierdut persoana a cărei loialitate de neclintit, serviciu şi smerenie ne-au ajutat să dăm un sens la ceea ce suntem în decenii de schimbări extraordinare în lumea, naţiunea şi societatea noastră”, a spus arhiepiscopul de Canterbury.
Lumea va fi un loc mai trist şi mai sărac fără Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, afirmă secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, transmite Agerpres.
„O viaţă dedicată poporului şi patriei sale. În urma sa lasă o moştenire fără pereche şi va rămâne un model greu de egalat. Gândurile noastre se îndreaptă către Familia Regală şi către toţi cetăţenii Commonwealth-ului. Rest in peace, Your Majesty!”, a scris Geoană, joi seara, pe pagina sa de Facebook.
Preşedintele irlandez Michael D. Higgins a transmis joi condoleanţe după anunţul morţii reginei Elisabetei a II-a, salutând „un prieten remarcabil al Irlandei”, relatează AFP.
„În momentul în care transmitem condoleanţe vecinilor noştri din Marea Britanie, după moartea unui prieten remarcabil al Irlandei, ne amintim rolul reginei Elisabeta în lunga prietenie” dintre cele două ţări cu o istorie zbuciumată, a mai spus preşedintele Higgins.
Liderii Uniunii Europene au deplâns dispariţia reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord, care a încetat din viaţă joi, la 96 de ani, subliniind totodată că „niciodată nu a încetat să ne arate importanţa valorilor durabile într-o lume modernă” şi „puţini au marcat istoria mondială” aşa cum a făcut-o ea, transmite EFE.
„Numită cândva Elisabeta Steadfast (statornica – n.r.), nu a încetat niciodată să ne arate importanţa valorilor durabile într-o lume modernă, cu activitatea şi angajamentul ei”, a scris pe reţeaua socială Twitter preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Fostul premier al Marii Britanii, Tony Blair, a afirmat că regina Elizabeth a II-a a avut o domnie glorioasă, în timp ce Boris Johnson vorbeşte despre „cea mai tristă” zi pentru Regatul Unit. „A fost marele nostru noroc să o avem pe ea ca domnitoare. Ne-am pierdut nu doar monarhul, ci şi matriarha naţiunii noastre, figura care mai mult decât oricare alta a adus ţara noastră împreună, ne-a ţinut în legătură cu natura noastră mai bună, a personificat tot ceea ce ne face mândri că suntem britanici. O vom jeli, de va fi dor de ea. Domnia ei a fost cu adevărat glorioasă”, a afirmat Blair.
Fostul premier britanic Boris Johnson a postat pe Twitter o declaraţie după anunţul că regina Elizabeth a II-a a murit, spunând că este „cea mai tristă zi a ţării”. „În inimile fiecăruia dintre noi există o durere la trecerea în nefiinţă a reginei noastre, un sentiment profund şi personal de pierdere – poate mult mai intens decât ne aşteptam. Părea eternă şi minunată şi am început să credem, la fel ca nişte copii, că va fi nemuritoare. Valuri de durere străbat lumea, de la Balmoral până la ţările din Commonwealth pe care le-a preţuit şi au preţuit-o”, a scris el.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a fost ”martoră la război şi reconciliere în Europa şi dincolo de ea şi la transformări profunde ale planetei noastre şi ale societăţilor”. ”Ea a fost o lumină călăuzitoare a continuităţii de-a lungul acestor schimbări, fără să înceteze să afişeze un calm şi o dedicare care au dat putere multora”, a adăugat ea, transmite News.ro.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a scris pe Twitter: „Am aflat cu profundă tristețe despre moartea Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a.
„În numele poporului, transmitem sincere condoleanțe @Familiei Regale, întregii Marii Britanii și Commonwealth-ului pentru această pierdere ireparabilă. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de voi”, scrie The Guardian.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis un mesaj la moartea Reginei Elisabeta a II-a: ”Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a a întruchipat continuitatea și unitatea națiunii britanice timp de peste 70 de ani. Îmi amintesc de ea ca de o prietenă a Franței, o regină cu suflet, care și-a lăsat amprenta asupra țării și secolului ei”.
Președintele israelian, Isaac Herzog, despre Regină: ”În calitate de al unsprezecelea președinte al statului Israel în timpul domniei îndelungate a Majestății Sale, și în numele întregului stat și al poporului Israel, îmi exprim condoleanțe Familiei Regale, Regelui și Reginei Consoarte, poporului și tuturor națiunilor din Commonwealth.
De-a lungul domniei sale lungi și importante, lumea s-a schimbat dramatic, în timp ce Regina a rămas o icoană a conducerii stabile, responsabile și un far al moralității, umanității și patriotismului. În viața ei și în serviciul ei pentru poporul ei, Regina a întruchipat un spirit de integritate, datorie și tradiție străveche.
Defuncta mamă și tatăl meu au avut mai multe audiențe cu Regina de-a lungul anilor. Primirea ei dragă și ospitalitatea caldă au lăsat o impresie profundă de-a lungul generațiilor”, a spus Herzog, potrivit corespondentului la Ierusalim al Radio România Actualități.
Premierul Canadei, Justin Trudeau: ”Am aflat cu cea mai mare durere în suflet de trecerea în nefiinţă a celei mai longevive suverane a Canadei, Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a. Ea a fost o prezenţă constantă în vieţile noastre – iar serviciile sale pentru canadieni vor rămâne pentru totdeauna o parte importantă din istoria ţării noastre”.Premierul Noii Zeelande, Jacinda Arden: ”Ştiu că vorbesc în numele oamenilor din întreaga Noua Zeelandă atunci când le transmit membrilor Familiei Regale cele mai profunde condoleanţe la decesul Reginei. Pentru noi a fost un monarh foarte admirat şi respectat, pentru ei a fost o mamă şi o bunică. Regina a fost un monarh foarte iubit şi admirat, a cărei domnie record de 70 de ani este o mărturie absolută pentru ea şi pentru angajamentul ei faţă de noi toţi. A fost extraordinară”.
Premierul Australiei, Anthony Albanese: ”Odată cu decesul Reginei Elisabeta a II-a, o domnie istorică şi o viaţă lungă dedicată datoriei, familiei, credinţei şi serviciului s-a încheiat. Inimile australienilor sunt alături de poporul britanic care este în doliu astăzi, ştiind că vor simţi că au pierdut o parte din ceea ce face ca naţiunea lor să fie întreagă. Există mângâiere care poate fi găsită în cuvintele Majestăţii Sale: ‘Durerea este preţul pe care îl plătim pentru dragoste’.
Odată cu dispariţia Reginei Elisabeta a II-a, sunt activate operaţiunile London Bridge şi Unicorn, planuri puse milimetric la punct şi concepute încă din anii 1960 pentru a face faţă chiar situaţiei prin care trece acum Regatul Unit, moartea monarhului său, transmite joi EFE.
Între numeroasele planuri realizate pentru acest moment, misiunea oficială London Bridge detaliază pas cu pas ce se întâmplă cu monumentala maşinărie logistică ce va fi pusă în mişcare. Însă va fi activată şi aşa-numita Operaţiune Unicorn, mecanism care stabileşte paşii de urmat în Scoţia pentru a transporta trupul neînsufleţit al reginei la Londra, unde se vor oficia funeraliile.
CITIȚI ȘI:
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a încetat din viață. O viață dedicată serviciului public
Comentariile sunt oprite pentru acest articol