5 mai 2024, 2:47

„Messa da Requiem” la Opera Națională București, spectacole cu public

Primele reprezentații cu public ale Operei Naționale București, după redeschiderea sălilor de spectacol au loc în acest week-end.

Două reprezentaţii cu public ale spectacolului „Messa da Requiem”, de Giuseppe Verdi, sunt programate pentru sâmbătă şi duminică la ONB.

Requiem-ul lui Giuseppe Verdi este o lucrare vocal-simfonică pentru patru solişti, cor şi orchestră. Din distribuţia concertului fac parte soliştii Renata Vari (soprană), Antonela Barnat (mezzosoprană), Daniel Magdal (tenor) şi Marius Boloş (bas).

Interpretează Orchestra şi Corul Operei Naţionale Bucureşti.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

În această primă etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu stricteţe recomandările autorităţilor privind distanţarea socială, vor fi scoase la vânzare doar 30% dintre locurile disponibile ale Sălii Mari.

Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi online, de pe tickets.operanb.ro.

Reprezentaţiile sunt programate să înceapă la ora 18:30.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol