25 septembrie 2022, 1:25

Meta-ironii la adresa lui Zuckerberg, după ce a schimbat numele companiei. Și are de ce!

Vă mai aduceți aminte de frunza Elenei Udrea când a lansat campania “Explorați grădina Carpaților”? Și de scandalul produs de acea siglă, care, nu tocmai originală, era prezentă în multe alte părți. Pe acel rebranding s-au cheltuit circa 20 de milioane de euro…

Se întâmplă, însă și la case mai mari. Muuult mai mari.

Schimbarea siglei companiei ar fi putut deranja o mică aplicație de tratarea migrenelor prin intermediul telefonului mobil, din Germania, însă cei de acolo au avut cap și au judecat conform conceptului “Imitația e cea mai bună formă de lingușeală”

Compania germană M-sense a reacționat ironic, elegant și frumos când și-au găsit sigla devenită peste noapte celebră. “Suntem extrem de onorați că Facebook s-a simțit inspirat de logo-ul aplicației noastre contra migrenelor – poate că se vor simți inspirați, de asemenea, și de procedurile noastre de confidențialitate a datelor” au spus reprezentanții aplicației cu doar 1,466 de followeri. Ba, mai mult, au inventat și un slogan: “Where they go low, we go high”

Și asta nu e tot.

Lăsăm la o parte glumele și meme-le prezente peste tot în aceste zile. Unele sunt făcute chiar de jucătorii majori (Twitter: BIG NEWS lol jk still Twitter, Hulu: Hello, we are still Hulu)

Ei bine, utilizatorii israelieni ai reţelelor de socializare ironizează noul nume al companiei lui Mark Zuckerberg, Meta, deoarece sună similar cuvântului „mort” în ebraică, scrie CNN.

Facebook Inc. a devenit, pe 28 octombrie, Meta, într-un demers de schimbare a brandului care se concentrează pe ambiţiile companiei de a construi „metaversul”, un mediu virtual comun pe care mizează că va fi deveni următoarea mare platformă informatică.

Dr. Nirit Weiss-Blatt, autor al „The Techlash and Tech Crisis Communication”, a scris: „În ebraică, «Meta» înseamnă «Mort». Comunitatea evreiască va ridiculiza acest nume mulţi ani de acum înainte”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol