20 aprilie 2024, 9:16

Miercurea Mare, ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus. De ce se ține post permanent în această zi

Miercurea Mare este a treia zi din Săptămâna Patimilor. În această zi Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece apostoli, L-a vândut pe Iisus Hristos fariseilor pentru 30 de dinari de argint. Deoarece este o zi cu o puternică încărcătură simbolică, Miercurea a devenit zi permanentă de post.

În cadrul acestei Denii, aflăm și semnificațiile conexe ale zilei de  Miercuri prin lectura Sinaxarului: „Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El. Și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari.

Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare. Și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună.

Femeia aceasta nu este una și aceeași la toti Evangheliștii. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă.

La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată. Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir. Și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei.

Arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea stia bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir. Iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu.

I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată.

Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, dupa cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști.

Pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie.

Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea”, potrivit huff.ro.

Tradițiile și obiceiurile zilei

Miercurea Săptămânii Patimilor este ultima zi în care gospodinele mai pot face treburi casnice. Doar astăzi mai este permis a se spăla și clăca rufele, fiind și ultima zi în care sunt acceptate treburile câmpenești. Mai mult decât atât, obiceiurile din bătrâni spun că astăzi este bine să te împaci cu oamenii cu care nu ai avut o relație tocmai bună în ultima perioadă. De asemenea, nu este bine să te enervezi, să te cerți și să arunci vorbe necurate în această zi sau să te superi pe ceilalți.

În anumite regiuni din țară, se obișnuiește ca în Miercurea Mare copiii să meargă cu colindul la asfințitul soarelui, iar la final primesc ouă pentru a le înroși, potrivit Sfatulparintilor.ro. 

Sursă Foto: snyderssoapbox.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol