18 aprilie 2024, 16:17

Ministrul Sănătăţii anunță: Toți bucureștenii vor fi testati pentru coronavirus

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache a declarat, într-un interviu la Adevărul, că bucureștenii vor fi testaţi în perioada următoare pentru coronavirus.

„​Astăzi (miercuri, 25 martie) am pregătit un protocol cu domnul profesor Streinu-Cercel, care va fi validat şi dorim să implementăm un program inovativ, de tipul celor din Coreea de Sud şi să testam toţi cetăţenii din Bucureşti, cu echipe mobile de testare door to door (din uşă în uşă)”, a declarat Costache, conform hotnews.ro.

Protocolul cu medicul Adrian Streinu-Cercel a fost discutat și cu primarul general Gabriela Firea, iar în câteva zile 12 maşini ecologice vor merge la bucureştenii cu vârsta de peste 65 de ani sau cu boli cronice, pentru a-i testa.

Săptamâna viitoare sper să avem şi foarte multe teste disponibile la nivel naţional. Sunt undeva în jur de 180.000, care trebuie să ajungă până cel tarziu, la sfârşitul acestei săptămâni. Necesarul pe care l-am indentificat în momentul de faţă este undeva până în minimum 2 milioane, maximum 5 milioane de teste. Acesta este primul necesar la nivel naţional”, a mai precizat acesta.

Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că va fi un proiect-pilot și vor urma și celelalte orașe.

Începem de săptămâna viitoare, cu personalul medical, pacienții, apoi vom trece la testarea populației, cu fiecare cartier în parte”, a spus secretarul de stat, la Digi24.

sursa foto: digi24.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol