Plecarea celor trei bucătari din formatul Chefi la Cuțite (Antena 1) este poate cutremurul toamnei în grilele de programe. Nu putem spune transferul toamnei, pentru că nu știm încă dacă (și unde) au plecat.

Fenomenul este comentat de Mircea Radu, unul dintre răsfățații ecranului, pe vreme când audiențele aveau două cifre și prima nu era neapărat „1”, dar și autorul unui volum din sfera gastronomiei, “Povești cu gust”.

Așadar…

Plecarea celor trei chefi e încă știre; s-a intrat în faza de presupuneri. Da, e o lovitură dată Antenei, probabil la fel de grea ca și pentru Pro, acum câțiva ani. Îi pârjolește grila de programe și, mai presus, o rupe la orgoliu pentru că televiziunile trăiesc și din asta, știu emisii făcute din ambâț nu că erau necesare.

Nici Mona Segall nu se simte bine, loviturile sub centură dor cel mai tare. Îi va fi și mai rău pentru că  “Nimeni nu e de neînlocuit” e o vorbă falsă, toxică și tristă ca moartea, care nu se aplică la prezentatori TV; cei trei erau sarea și piperul showului iar producătoarea cunoaște asta mai bine ca oricine.

Pentru chefi, nimic nu va mai fi din ce a fost. Dar ei sunt băieți mari, au călcat pedala până la fund, la viteza asta nu mai există nuanțe, va fi sau nu va mai fi deloc. Niciodată.

Dar noi, telespectatorii, unde suntem in povestea asta? Păi unde să fim, pe canapea, în fața televizorului; nu ne întrebăm nici ce fac, nici unde se duc, nici de ce au plecat chefii de la A1 – e posibil să tresărim la întrebarea “pe câți bani s-or fi ușchit de-acolo?” dar numai un pic.  Tot ce vrem este umplerea locului rămas gol cu emisii puternice și staruri. Pentru că noi, telespectatorii, vrem sânge pe ecran chiar dacă știm că e ketchup.