30 aprilie 2024, 16:47

Mobilizare exemplară: O hartă a Banatului din 1776 revine în patrimoniul cultural

O hartă de Francesco Griselini, ilustrând regiunea Banat, așa cum era în 1776, descoperită întâmplător într-un anticariat, se reîntoarce în patrimoniul bănățean.

Harta Griselini, mai mult decât o reprezentare geografică, este o operă de artă care merită păstrată pentru generațiile viitoare.

„A apărut recent o oportunitate aproape unică de a recupera o piesă importantă de patrimoniu bănățean. Este vorba despre o hartă publicată la Viena, în 1776, desenată de Francesco Griselini. Este extrem de rară și extrem de frumoasă. Atenția la detalii este deosebită.

Tabula Bannatus Temesiensis e mai mult decât o hartă, e o privire aruncată în istoria noastră. Nu avem des ocazia să facem asta, iar când ocazia vine, nu ar trebui să o scăpăm.”, relatează Tion despre mobilizarea din Banat.

Cum nu doar invențiile, ci și astfel de oportunități sunt pentru mințile pregătite să îmbrățișeze potențialul, într-o singură zi, cu ajutorul comunității, cei de la Druckeria și Ecluze pe Bega au reușit să strângă banii necesari pentru cumpărarea unei hărți extrem de rare a Banatului – în condițiile în care în public mai există doar alte două exemplare, unul la Harvard și altul la Bavarische Staatsbibliothek.

Francesco Griselini a fost un savant italian născut în 1717 la Veneția. A avut o activitate bogată în mai multe domenii precum cel al științelor naturale, cartografie, istorie, literatură etc.

În 1774, Francesco Griselini a pornit într-o lungă călătorie în Banat, pentru a studia regiunea. După doi ani și jumătate petrecuți aici, Griselini a publicat o lucrare complexă „Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei”, în care descrie atât istoria și configurația politică și economico-socială a Banatului, cât și pe bănățeni și obiceiurile lor.

În 1777, Griselini s-a mutat la Viena. A murit în 1787, la Milano.

Harta de mai jos a fost una dintre cele prezentate în cadrul expoziției de hărți a Harvard „Look But Don’t Touch: Tactile Illusions on Maps”.

„Alături de Druckeria și de Ecluze pe Bega avem multe planuri pentru anii ce vin, dar multe dintre ele duc spre un muzeu al culturii noastre bogate, al patrimoniului nostru, al ceea ce am fost noi – o oală sub presiune cu ingrediente de tot felul, de peste tot, din care a ieșit un gulaș bun rău de tot. Nu trebuie să pierdem legătura cu ceea ce am fost, iar dacă putem să înnodăm fire, trebuie să o facem”, adaugă Sebastian Novovic.

Următorul pas ar fi achiziționarea unei cărți semnate tot de Francesco Griselini, în două volume, „Geschichte Des Temesvarer Banats”, care costă 1.500 de euro.

„Noi vrem să expunem aceste piese, pentru a putea fi văzute de toată lumea, desigur, în condiții de siguranță. Nu le luăm doar pentru a le ține închise undeva. Muzeul Național al Banatului sau orice altă instituție cu un spațiu expozițional adecvat le vor putea împrumuta oricând de la noi”, a mai spus Sebastian Novovic.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol