22 ianuarie 2021, 4:51

Moș Nicolae și legendele lui. Sânnicoară – Moșul cel bun

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii, dar nu numai ei, știu că trebuie să-și lustruiască ghetuțele sau cizmulițele, pentru că Moș Nicolae va trece pe la ei să le aducă daruri. Sau o nuia, după caz. Asta dacă nu au fost cuminți.

Este suficient ca Moş Nicolae să se uite prin ferestre ca să-și dea seama dacă un copil a fost cuminte sau nu. Așadar, aveți grijă!

Originile tradiției

Tradiția își are originea în povestea personajului legendar și mitic, care a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoana cu credință nețărmurită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea.

Lui Nicolae de Myra sau Sfântul Nicolae din Mira Lichiei îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți, dar și miracole, numele său traducându-se prin „biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților săi, și-a dăruit întreaga avuție celor nevoiași.

Născut în jurul anului 280, în localitatea Patara în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi, el a rămas în istorie ca Sfântul Nicolae din Mira Lichiei (astăzi un mic sătuc din Turcia), localitate al cărei arhiereu a fost ales după moartea arhiepiscopului și unde și-a găsit sfârșitul pământean, în jurul anului 345, potrivit scoalapleiade.ro.

Om de mare cultură teologică

A fost un om de o foarte mare cultură teologică și un model de înaltă moralitate, iar diversele scrieri îl înfățișează cu o personalitate cumulând trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru multa sa bunătate a fost ales arhiereu, pentru dreapta credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Potrivit cercetătorului Ion Ghinoiu, citat de site-ul CreştinOrtodox.ro, în tradiţiile româneşti Moş Nicolae are atribuţii străine de statutul său ierarhic: apare pe un cal alb, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură.

Moş Nicolae este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apără soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor.

Când se deschide cerul pentru o clipă…

În nopţile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Acesta împarte astăzi, asemănător lui Moş Crăciun, daruri celor mici.

În Calendarul Popular al Românilor începutul lunii decembrie stă sub semnul a doi sfinţi-moşi: Moş Andrei şi Moş Nicolae.
Chiar dacă primul dintre aceștia este sărbătorit la 30 noiembrie, numele ultimei luni a anului, Andrea, Indrea sau Undrea, îi păstrează amintirea, mărindu-i prestigiul.
Cu toate acestea, puterea lui Sântandrei începe să scadă pe zi ce trece, ciclul sărbătorilor dedicate lupului se închide iar spiritele demoniace dezlănțuite de îmbătrânirea anului şi degradarea timpului calendaristic, încep să bată în retragere. Responsabil cu această răsturnare de situație este nimeni altul decât Sânnicoară, cel care instituie formarea cetelor de colindători, singurii care vor putea restabili ordinea unei lumi ce tindea spre haos și vor fi în stare să reînnoiască vremea, scrie Iulia Gorneanu în pagina de Facebook La Blouse Roumaine.

Perioadă sacră

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, primele dobe ale colindătorilor dau de veste că intrăm într-o perioada sacră, de refacere a timpului primordial, a timpului pur. În imaginarul popular Sânnicoară ține paza Soarelui pe cer, să nu fugă mâhnit din cauza răutăților pe care le vede în fiecare zi pe pământ.
Tot el aduce ninsoarea, când își scutură barba lungă și albă peste lume. Dacă se întâmplă să treacă luna decembrie fără să ningă şi rămâne pământul negru, se zice că a întinerit Moş Nicolae.
Țăranii îi spun Sân-Nicoară și îl văd ca pe un sfânt bătrân, ca şi anul care se apropie de sfârşit. Legenda spune că a fost podar, că a oprit potopul pe vremea lui Noe, de aceea e considerat călăuză și protector al oamenilor. Este cel care ajută fetele sărace, copii, orfanii, văduvele, corăbierii, soldaţii, Sfânt bun și generos, aducător de bogăţie şi noroc.

Se adună Ceata de Feciori

De Moș Nicolae se adună Ceata de Feciori, cea mai arhaică formă de colindat atestată la noi. Cu o organizare după reguli riguros stabilite, transmise pe cale orală prin generații, se alege mai întâi gazda, apoi conducătorul cetei (vătaful mare) şi ajutoarele acestuia (vătaful mic, crâşmarul şi colcerul), urmând să funcționeze ca o adevărată confrerie până la Bobotează.
În toată această perioadă, ceata pune stăpânire pe sat, devenind cea mai importantă autoritate din comunitatea ţărănească. Unele cete sunt însoţite de turcă, altele de steag. În mai multe sate din țară, conducătorul cetei de colindători poartă o bâtă, semn arhaic al iniţierii feciorilor în vechime. Bâta are şi menirea de a înspăimânta diavolii, conferindu-i purtătorului rangul de aliat al forţelor supranaturale pozitive, solare, în lupta împotriva celor malefice, ale întunericului.
Aceeași însemnătate o are și doba, nelipsită atât din arsenalul colindătorilor cât și din recuzita zeilor războiului. Acesta însoţeşte ceata și o apără de duhurile malefice dezlănţuite de haosul provocat de agonia şi moartea Zeului An.
Astfel, trecerea colindătorilor pe uliţele satului constituie un parcurs magic, adevărat brâu protector ce cuprinde întreaga comunitate, iar colinda îndeplineşte rolul unui cântec-urare, care se repetă şi se reactualizează la fiecare casă.

Ciclu de sărbători și practici magice

Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început la mijlocul lunii noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Ovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moş Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, probabil Anul Nou dacic, spune Ion Ghinoiu.

Legendele şi tradiţiile dedicate lui Sânnicoară, în esenţa precreştine, vorbesc de puterea sa neobişnuită invocată de soldaţii care porneau la luptă, de ajutorul dat, ca stăpân al apelor, corăbierilor; de sprijinul acordat fetelor sărace la măritat, de grija purtată sufletelor etc.

Dacă la informaţiile etnografice şi folclorice de mai sus se adaugă contextul favorabil în care este prezentat Sânnicoară în colinde, ca şi poziţia sa privilegiată în Panteonul românesc, se poate afirma că acesta a fost un personaj mitologic al cărui cult se aseamănă cu cel al Sântoaderului, Sângiorzului, Sântiliei şi Sâmedrului, mai spune cercetătorul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.