2 mai 2024, 0:05

Un alt muzeu ţine pasul cu tehnologia. Coduri QR, în întâmpinarea publicului

O altă insituție devine smart.

Muzeul Judeţean Buzău ţine pasul cu tehnologia și exponatele din mai multe secţii vor avea aplicate coduri QR.

Vizitatorii muzeului, posesor de smartphone sau tabletă, pot afla mult mai multe detalii decât până acum, despre un exponat, după scanarea codului QR ataşat acestuia.

Demersul face parte din programul Smart Museum, iniţiat în 2018.

Pentru început, coduri QR vor fi aplicate exponatelor din secţiile artă, istorie şi arheologie, urmând ca acest sistem să fie aplicat şi celorlalte secţii ale muzeului.

Anul acesta se va lansa o aplicaţie de smartphone dedicată Muzeului Judeţean Buzău. Va mai fi lansat publicului, de asemenea, un tur virtual al Muzeului de etnografie şi folclor ”Vergu Mănăilă”, secţie exterioară a Muzeului Judeţean, notează adevarul.ro.

Muzeul Chihlimbarului, de la Colţi, redeschis în 2020, a beneficiat de modificări importante şi de investiţii în această direcţie. Aici se află prima vitrină smart instalată într-un muzeu românesc. De asemenea, după reamenajare, sala dedicată florilor de mină pare desprinsă dintr-un film SF, cu rafturi cu design futurist. Pe lângă exponatele de chihlimbar de Colţi, considerat unul dintre cele mai preţioase din lume, găsim acum câteva plasme pe care rulează imagini şi filmuleţe de colecţie.

sursa foto: enasc.it


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol