30 aprilie 2024, 14:54

„Muzica” – Nosfe feat. Feli – videoclipul care include imagini din filmul VISUL, regia Cătălin Saizescu

Videoclipul piesei „Muzica” – Nosfe feat. Feli, lansat pe 4 decembrie, include mai multe imagini din filmul VISUL, regizat de Cătălin Saizescu, proiectat în aceeași seară, la Cineplexx Băneasa, în prezența soției lui Nosfe și a mai multor invitați din industria muzicală.

La filmările clipului (ce poate fi urmărit online: https://youtu.be/2Kbe0dEUc8sa participat și soția artistului, Mădălina Crețan, precum și actorii Vlad Logigan, Adi Nartea, Silviu Mircescu, Georgiana Saizescu, alături de regizorul Cătălin Saizescu.

„Piesa „Muzica” a fost făcută, în forma inițială, în 2020, în ziua în care m-am cunoscut cu Nosfe. A rămas în stadiul de idee până în momentul în care Cătălin Saizescu mi-a spus că are nevoie de câteva piese pentru VISUL, iar „Muzica” mi s-a părut relevantă în contextul filmului.

Am discutat cu Feli, i-am arătat draftul, a scris refrenul, și așa a ieșit versiunea finală. Suntem fericiți că datorită acestui proiect am avut șansa să transmitem încă o dată bucuria și optimismul permanent al lui Nosfe.”, spune Vlad Popescu (Vladon), producătorul și compozitorul piesei.

Ale Blake, Alina Eremia, Dara, Deliric, Jo, LU-K Beats, Matteo, OG Eastbull, Speak, Ștefania, Sasha Lopez, Silviu Pașca, actorii Marian Olteanu și Bogdan Farcaș se numără printre cei care au fost prezenți la proiecția specială de la Cineplexx Băneasa, fiind alături de Mădălina Crețan. Regizorul Cătălin Saizescu și actorii Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Silviu Mircescu, George Ivașcu, Nae Alexandru și Serghei Mizil au întâmpinat invitații de la proiecția specială.

„Suntem prezenți la împlinirea a două dintre cele mai mari vise ale lui Nosfe, unul dintre ele este piesa cu Feli, pe care și-a dorit-o foarte mult pentru că ea este o artistă pe care o aprecia foarte mult și al doilea este filmul în care și-a dorit mult să joace acest rol. Blândețea lui trece de marile ecrane, indiferent cum poate părea personajul.”, a spus Mădălina Crețan.

Vlad Darius Crețan Nosfe joacă în VISUL rolul lui Botișor, un deținut cu înclinații muzicale care acceptă să facă parte din distribuția unei piese de teatru, sperând că bunica lui îl va vedea pe scenă. Alături de colegii săi din penitenciar – „Fane Măreț” (Serghei Mizil), „Flaut” (Silviu Mircescu), „Fundulea” (Ștefan Lupu), „Gutuie” (Nicodim Ungureanu) și „Blându” (Mircea Drîmbăreanu) – participă la spectacolul regizat de Alex (Vlad Logigan) pentru un festival de teatru, cu gândul că ar putea cumva să evadeze.

Inspirat de întâmplări reale, după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe („Groapa”), lungmetrajul VISUL va ajunge în cinematografele din toată țara începând cu 12 decembrie 2023, distribuit de Bold Film Studio. Biletele sunt disponibile pe site-urile cinematografelor și la casieriile acestora. Detalii pe: https://boldfilmstudio.ro/productii/visul/


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol