26 februarie 2021, 6:06

NASA va anunța astăzi ”o descoperire importantă” despre Lună

Credeați că s-a spus totul despre Lună, că nimic nu mai poate surprinde? Iată că NASA are vești. Dar ni le dă în cursul zilei de luni.

NASA a anunţat că va da publicităţii ”o descoperire importantă” despre Lună, în cadrul unei conferinţe de presă care va fi organizată la ora 16:00 GMT şi care va putea fi urmărită în direct pe site-ul Agenţiei spaţiale americane, transmite vineri Space.com.

Comunicatul NASA prin care este anunţată această conferinţă de presă promite „o descoperire importantă despre Lună” şi face trimitere şi la ambiţiosul program spaţial Artemis care îşi propune o aselenizare cu echipaj uman la polul sud selenar în 2024.

Descoperirea care urmează să fie anunţată este legată de observatorul SOFIA (Stratospheric Observatory for Infrared Astronomy), rezultatul unui parteneriat germano-american.

SOFIA este un observator astronomic instalat într-un avion Boeing 747 modificat care operează de la mare înălţime, pentru a evita distorsiunile atmosferice care afectează observaţiile derulate de la sol.

Iar pentru că acest observator este plasat într-un avion, devine mult mai uşor să fie derulate observaţii asupra unui anumit sector de cer pe perioada zborurilor care durează de obicei 10 ore, conform NASA.

Instrumentele din dotarea observatorului SOFIA se concentrează pe spectrul infraroşu al luminii, studiind obiecte din Sistemul Solar, din Calea Lactee, dar şi din alte galaxii.

Sursa foto: EEIM


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.