Cântărețul Neil Young a cerut ca muzica lui să fie eliminată de pe Spotify, din cauza temerilor că cel mai popular podcaster al platformei, Joe Rogan, răspândește dezinformare despre vaccinul anti-Covid.
„Îl pot avea pe Rogan sau pe Young. Nu pe ambii”, a scris rocker-ul.
La începutul acestei luni, 270 de oameni de știință și profesioniști din domeniul medical au emis o scrisoare deschisă către Spotify, îndemnând gigantul de streaming să stabilească o politică clară privind vaccinurile anti-Covid, după ce un episod din podcast-ul „Joe Rogan Experience” a promovat teorii ale conspirației despre pandemie.
În ediția podcast-ului din 31 decembrie, a fost invitat Robert Malone, un medic care s-a autointitulat „inventatorul” vaccinurilor ARNm. Malone a fost interzis pe Twitter pentru că a vehiculat dezinformări antivaccin. YouTube a șters o înregistrare a podcast-ului lui Rogan, la scurt timp după ce a fost încărcat pe site de către o terță parte.
De la începutul pandemiei, Spotify a eliminat 20.000 de episoade de podcast care conțin dezinformări despre Covid. Compania a șters peste 40 de episoade din podcast-ul lui Rogan, care are aproximativ 11 milioane de ascultători.
Foto: „Neil Young Q&A” de Ross, Flickr, CC BY 2.0
Comentariile sunt oprite pentru acest articol