Tot mai mulți medici din România avertizează neoficial că numărul cazurilor de Covid a explodat. Astfel nu e de mirare că e în creștere numărul de cazuri COVID în mai multe țări europene. În Italia, sunt cu aproape 50 la sută mai multe infectări decât acum o săptămână.
Medicii spun că actualele variante de virus care circulă par a fi mai contagioase, dar fără să provoace forme mai grave de boală. Unele state europene încep sau vor începe în curând vaccinarea vârstnicilor şi a persoanelor cu boli cronice.
În Spania se înregistrează, săptămânal, creşterea numărului de infectări cu peste 10 la sută.
Medicii spun că noua variantă de coronavirus este extrem de contagioasă, însă simptomele sunt mult mai uşoare, în majoritatea cazurilor sunt asemănătoare unei răceli obişnuite.
Pacienţii care vin la medic se plâng de nas înfundat, febră, oboseală şi tuse.
Noul val de infectări a dus la creşterea cererilor de teste antigen. În ultima săptămână s-au vândut peste 500 de mii de teste.
În Italia, Ministerul Sănătăţii a instituit testarea Covid obligatorie pentru pacienții simptomatici la intrarea în spital.
De la 1 octombrie, în Danemarca persoanele de peste 65 de ani sau cele cu afecţiuni cronice se pot prezenta la centrele de vaccinare pentru o nouă doză booster. Se acordă atenţie specială căminelor de vârstnici.
Şi în Franţa creşte numărul de infectări COVID, dar deocamdată autorităţile spun că nu sunt motive de îngrijorare. Sunt recomandări generale privind purtarea măştii în locuri aglomerate.
În plus, dacă e cazul, campania de vaccinare anti COVID, care ar urma să înceapă la mijlocul lunii viitoare, ar putea fi iniţiată mai devreme.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol