18 septembrie 2021, 17:36

Nelu Ploieşteanu, la terapie intensivă. Este în stare gravă, cu COVID-19

Artistul Nelu Ploieşteanu este internat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, scrie Hotnews care citează stirileprotv.ro.

Surse oficiale au confirmat pentru Știrile Pro TV că muzicianul este spitalizat într-o secție de terapie intensivă.

Conform Adevărul, artistul are plămânii afectați 70%, iar saturația de oxigen este în jurul a 50%.

Artistul este în vârstă de 71 de ani.

Îndrăgitul cântăreț a avut probleme cu plămânii și în 2013, când a fost internat în spitalul Floreasca în urma unor probleme respiratorii.

Nelu Ploieşteanu, strigăt de disperare din partea familiei

Informaţiile despre starea de sănătate a lui Nelu Ploieşteanu au fost postate de jurnalista Mara Bănică pe contul său de Facebook, scrie Adevărul.

„În urmă cu 2 minute am închis telefonul cu una dintre fiicele lui nea Nelu Ploieşteanu. Este intubat în stare extrem de gravă, bolnav de Covid, cu o saturaţie de 50% şi cu plămânii afectaţi în proporţie de 70%.

Acest mesaj este un strigăt disperat al familiei către medicii de la Floreasca, care în ultimele 24 de ore, stresaţi şi obosiţi pe bună dreptate, nu au găsit calea de a comunica cu fiica artistului, Aneta. În astfel de momente, în care părintele tău se luptă pentru fiecare respiraţie, ai vrea să dai viaţă de la tine, doar că să trăiască.

Dragi cadre medicale, vă e greu de un an de zile în lupta voastră continuă. Dar puţină empatie şi o vorbă bună pot schimba enorm starea unui om. Vă mulţumesc”, scrie Mara Bănică.

Citește și

Fondatorul trupei Cargo, Adi Bărar, a murit din cauza COVID-19


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.