3 mai 2024, 6:02

Noaptea lui Helver. Atunci când Doamna cu Coasa îți face respirație gură la gură…

Una dintre ultimele premiere ale Teatrului Național București, „Noaptea lui Helver” este unul dintre spectacolele care trebuie puse pe lista scurtă a oricărui iubitor al Thaliei. Ca să nu avem discuții la anunțarea Nominalizațiilor la Premiile UNITER.

Desigur, replica voastră ar putea veni din reflex. Cum adică? Iar UNITER? Iar Huțuleac?

“Iar nu vorbim în cunoștință de cauză?” ar putea să  fie replica mea.

Să mă explic.

Aproape de actori

O dată cu vârsta simți nevoia să fii cât mai aproape de actor. O scenă mare cât “Război și pace” simți că este prea mult. Asta nu înseamnă că ar trebui să eviți “Pădurea spînzuraților” (Afrim) sau “Regele Lear” (Doiashvili), ca să dau doar două exemple din repertoriul curent al teatrului.

Pur și simplu, simți nevoia unui contact cât mai intim cu omul de pe scenă. Și de aceea, cu cât e sala mai mică (chiar de mărimea celei de la teatrul Act), cu atât te simți mai bine.  În acest context, Atelierul de la TNB este perfect.

Evident că rotundul trebuie să fie rotund cu încă două elemente. Piesa și actorii.

“Noaptea lui Helver” a fost scrisă în 1999 de Ingmar Villqist (pseudonimul literar al dramaturgului și profesorului polonez de istoria artei Jarosław Świerszcz) și a fost produsă în peste 30 de teatre din întreaga lume. Succes după succes, piesa a ajuns și în România.

Și ajungem la actori. Andrei Huțuleac și Amalia Ciolan. Primul, câștigător de UNITER în 2017 cu “Amadeus” (Metropolis), nominalizat în 2018 cu “Hamlet” (Metropolis). Proiecte în teatru, film, regie, premii internaționale și cine știe ce mai urmează, pentru că Andrei are în ultima vreme o foame de nepotolit. Amalia Ciolan, și ea un nume, cu zeci de roluri.

Împreună, un spectacol.

Reichskristallnacht

“Noaptea lui Helver” este un atom din Noaptea de cristal, Reichskristallnacht, adus ție, spectatorule, într-o sală, tocmai pentru a fi cât mai aproape de tragedia de atunci.

“Noaptea lui Helver” nu încearcă să te menajeze. Te ia de picioare și te izbește de toți pereții, îți face creierii chisăliță, dansează pe sentimentele tale și apoi reia  procesul. În scurte pauze Doamna cu Coasa îți face respirație artificială gură la gură, pentru a-ți pompa niscaiva oxigen și a fi gata de următorul asalt dezumanizant.

Helver și Karla sunt doi oameni care încearcă să trăiască într-o lume în care cei vulnerabili sunt anihilați. relația dintre ei ți se dezvăluie linguriță cu linguriță, niciodată până la capăt, pentru că, vei vedea, pozzle-ul nu este complet decât la final.

Helver este un copil în corpul unui adult, un foarte bun candidat pentru epurarea nazistăa acelor vremuri, iar Karla este  cea care încearcă să îl îndrume prin labirintul de reguli, semne și sensuri ale unei societăți de care încearcă să-l protejeze și care o luase razna pentru orice om normal. Sunt singuri împotriva lumii, cu amintirile, ciondănelile, poveștile, traumele, muzica și… supa lor cu găluști.

Până într-o zi când destinul bate la ușă…

Fișa tehnică

Noaptea lui Helver de Ingmar Villqist

Traducere: Anton Breiner

Regie:Matei Lucaci-Grünberg

Cu: Andrei Huțuleac, Amalia Ciolan

Scenografie:Gabi Albu

Sound design:Sever Bârzan

Regia tehnică:Adrian Ionescu

Data premierei: 19.12.2021

Durata: 1 h 40 min

Foto Florin Ghioca

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol