29 martie 2024, 15:37

Noi am scris acum o lună. Acum vine și reacția oficială: România ar putea cumpăra de la francezi submarine Scorpene

România ar putea cumpăra în viitor submarine franceze Scorpene, spune ministrul Apărării Vasile Dîncu. Lucrul era deja bănuit de presa internațională, dar, ca de obicei, declarațiile de la oficiali ajung mai greu…

„Noi am semnat o scrisoare de intenție cu ministrul Apărării din Franța pentru un viitor proiect pentru care am început deja demersurile pentru a îl duce în Parlament. Este vorba de un proiect legat de submarine Scorpene și de elicoptere. E o scrisoare de intenție pe care am făcut-o cu Guvernul francez. Avem în vedere acest program în viitor pe care încercăm să îl fundamentăm”, a declarat ministrul Apărării Vasile Dîncu pentru DefenseRomania.

Interesant este faptul că aceste submarine, Scorpene, sunt construite tot de Naval Group, același constructor selectat pentru achiziția corvetelor, un contract nesemnat încă și care bate pasul pe loc de trei ani deja.

Ediția de dimineață scria și atunci: exisă unele voci care văd în Scorpene o marfă “deja expirată”.

Presa din Hexagon speculează. Sau nu. Va cumpăra România submarine Scorpene de la francezi?

Scandal de spionaj

“În legătură cu submarinele din această clasă există deja un scandal destul de important.

La jumătatea lunii august 2016, ziarul The Australian a publicat documente care conțineau informații tehnice vechi despre submarinele Scorpène și a raportat că au fost scurgeri de informații despre detaliile de proiectare ale submarinului din clasa Scorpène și ale altor nave. Informațiile scurse se întind pe 22.400 de pagini și includ informații detaliate despre capacitățile de luptă ale submarinului. Scurgerea de informații a inclus, de asemenea, informații despre nivelurile de zgomot, frecvențele submarinelor și altele.

În ciuda tuturor scurgerilor de informații, șeful marinei indiene, amiralul Sunil Lanba, a fost citat spunând că scurgerile de informații sunt privite „foarte serios”, dar că nu sunt „o chestiune care să ne îngrijoreze prea mult”.  Raportul a sugerat, de asemenea, că un fost ofițer al Marinei franceze care lucra ca subcontractant pentru DCNS ar fi putut fi sursa scurgerii de informații și că datele scurse ar fi fost scrise în Franța în 2011.

Cu toate acestea, la 30 august 2016, un tribunal din New South Wales a interzis temporar publicației The Australian să mai facă publice date confidențiale despre submarinele indiene din clasa Scorpène.

Naval Group a depus o plângere împotriva ziarului la Curtea Supremă a statului New South Wales din Australia. Instanța australiană s-a pronunțat în favoarea Naval Group la 29 august și și-a confirmat decizia la 1 septembrie.”, scria Ediția de dimineață la 20 iunie.

https://editiadedimineata.ro/presa-din-hexagon-speculeaza-sau-nu-va-cumpara-romania-submarine-scorpene-de-la-francezi/

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol