20 aprilie 2024, 4:12

Noi miracole la 13 zile de la cutremur. Trei supravieţuitori găsiți sub dărâmături (VIDEO)

Miracole încă se întîmplă, poate în momentul când nimeni nu mai spera, cu excepția rudelor și a echipelor de salvare. Alte trei persoane au fost găsite în viață.

Trei supravieţuitori au fost găsiţi sub dărâmături sâmbătă, la 13 zile după cutremurul catastrofal din Turcia, soldat cu peste 45.000 de morţi.

Printre cei trei, care au fost salvaţi la Hatay, în sudul Turciei, se numără şi un copil, a precizat televiziunea privată NTV.

Victimele erau încă în viaţă la 296 de ore de la primul din cele două seisme din 6 februarie.

Anterior, un supravieţuitor fusese scos dintre ruine după 278 de ore, scrie Agerpres.

Bărbatul, Hakan Yasinoglu, care are 45 de ani, potrivit postului privat de televiziune NTV, a fost descoperit în cea de-a 12-a zi după catastrofă în ruinele unei clădiri din provincia Hatay, situată în apropiere de graniţa cu Siria, unde se află oraşul Antakya, complet distrus.

Bărbatul a fost extras de sub un munte de moloz, potrivit unei înregistrări video distribuite de primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a mobilizat echipele de ajutor ale municipalităţii în zonele sinistrate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol