7 decembrie 2024, 16:22

Nu mai e mult până la vaccinul contra cancerului, spun fondatorii BioNTech

Despre ei am aflat în plină criză COVID-19. Erau cei de la care veneau speranțe legate de crearea unui vaccin care să pună o stavilă pandemiei. Dar în acest context s-a vorbit și despre tehnologia care ne-ar putea aduce vaccinul contra cancerului. Acum, veștile sunt încurajatoare.

Cuplul dr. Uğur Şahin și soția acestuia, prof. dr. Özlem Türeci, cofondatorii BioNTech, compania de biotehnologie care s-a asociat cu Pfizer pentru a dezvolta un vaccin ARN mesager eficient împotriva bolii Covid-19, estimează că un vaccin împotriva cancerului ar putea fi disponibil pe scară largă în următorul deceniu.

În circa opt ani

Un vaccin împotriva cancerului ar putea fi disponibil pe scară largă în doar opt ani a spus medicul german, dr. Uğur Şahin, într-un interviu acordat BBC.

„Cura pentru cancer, care va schimba viața pacienților care luptă această boală, este la îndemâna noastră”, a declarat și soția acestuia, dr. Özlem Türeci.

Cei doi cercetători cred că acest lucru se va întâmpla, cu siguranță, mai devreme de 2030. Oamenii de știință sunt considerați unii dintre principalii dezvoltatori de vaccinuri împotriva Covid-19, bazate pe tehnologia ARNm pentru vaccinul împotriva cancerului.

Speranța este că un vaccin în curs de dezvoltare pentru cancer ar antrena organismul să recunoască și să atace celulele canceroase folosind tehnologia ARNm.

Scopul pe care ni-l propunem este să putem folosi o abordare individualizată a vaccinului pentru a ne asigura că imediat după o intervenție chirurgicală pentru eliminarea tumorilor, pacienții primesc vaccinul personalizat, prin care să inducem un răspuns imunitar astfel încât celulele T din corpul pacientului să poată face un screening în organism pentru celulele tumorale rămase și, în mod ideal, să le elimine”, a explicat soțul lui Türeci, dr. Uğur Şahin.

Vaccinul anti-COVID i-a ajutat în muncă

BioNTech s-a concentrat inițial pe dezvoltarea tehnologiei bazate pe ARNm pentru o abordare specifică pacientului în tratamentul cancerului. Când a izbucnit pandemia de Covid-19 cei doi cercetători au folosit descoperirile lor în tehnologia ARNm pentru dezvoltarea vaccinului împotriva coronavirusului.

Vaccinul ARNm care a funcționat eficient împotriva Covid-19, a furnizat cercetătorilor indicii pentru continuarea muncii lor în dezvoltarea vaccinului împotriva cancerului. Oamenii de știință sunt convinși că vaccinul se va dovedi la fel de eficient și împotriva cancerului.

Tot ce am aflat despre sistemul imunitar în cercetările noastre pentru un vaccin împotriva cancerului arată, în principiu, o activitate clară, și anume că putem induce celulele T ucigașe și le putem dirija”, a precizat dr. Türeci.

Cercetătoarea a precizat că rămâne de văzut cum vor putea fi folosite alte tipuri de intervenții medicale în combinație cu vaccinul și ce altceva trebuie modificat pentru a se asigura că pacienții sunt vindecați.

„Fiecare pas și fiecare pacient pe care îl tratăm în aceste studii împotriva cancerului ne ajută să înțelegem mai multe despre această boală cu care ne luptăm și cum putem s-o eliminăm”, a mai spus dr. Türeci.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol