19 martie 2024, 12:05

Nu uita umbrela! Meteorologii au vești proaste

Vremea se va răci considerabil în toată țara. Temperaturile sunt mai scăzute decât normalul perioadei.

Meteorologii anunță că se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, iar la munte vor fi ninsori şi vântul va sufla cu putere, până sâmbătă dimineaţă.

Temporar va ploua, îndeosebi în jumătatea de sud a ţării, unde local se vor acumula cantităţi de apă care vor depăşi 20…25 l/mp, iar îndeosebi în zona de munte a Olteniei, izolat 40…60 l/mp. Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) şi sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei”, a transmis ANM, potrivit news.ro.

La munte vor predomina ninsorile, iar un strat de zăpadă se va depune începând cu acestă seară. În Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei şi în dealurile Munteniei se va semnaliza depuneri de polei.

Intensificări ale vântul vor fi în Carpaţii Orientali şi Meridionali, cu viteze de peste 70…80 km/h, spulberând trecător zăpada.

sursa foto: observatorulph.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol