Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT) Iaşi reuneşte începând de miercuri, 18 octombrie, unii dintre cei mai îndrăgiţi autori ai ultimilor ani, din ţară şi din străinătate, au anunţat organizatorii evenimentului citați de Agerpres.
Managerul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, Lucian Dan Teodorovici, a declarat că printre invitaţii de marcă ai actualei ediţii FILIT se numără Markus Zusak, autorul bestseller-ului ‘Hoţul de cărţi’, un scriitor considerat un fenomen literar, Guzel Iahina, una dintre cele mai apreciate scriitoare la nivel international, cu romane traduse în peste 40 de ţări, Eric-Emmanuel Schmitt, autor a numeroase romane şi piese de teatru, tradus în peste 45 de limbi şi câştigător a peste 20 de premii literare, Burhan Sonmez, tradus în peste 40 de limbi străine, cu numeroase premii şi distincţii literare, preşedinte al PEN Internaţional, şi Mircea Cărtărescu, cel mai cunoscut autor român, cu peste 120 de volume publicate în străinătate, în 25 de limbi, şi deţinător a numeroase premii internaţionale.
„FILIT a crescut tot mai mult, este un brand al oraşului şi al judeţului. Bunul renume este unul internaţional, toată breasla culturală şi nu numai ştie despre festival şi îl recomandă. Recunoaşterea vine şi din partea Comisiei Europene, UNESCO şi a Ministerului Culturii. Prin FILIT, în următoarele 5 zile, de miercuri până duminică, Iaşul va deveni centrul literaturii mondiale, unde pasionaţii de carte şi cultură se vor întâlni cu unele dintre cele mai creative minţi ale timpurilor noastre”, a apreciat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol