O brașoveancă al cărei băiat de 12 ani a fost ucis în Revoluţia din 1989 și-a dat foc în Poiana Braşov pe 25 mai, de Ziua Eroilor, în semn de protest față de faptul că justiția română nu a finalizat nici acum dosarul crimelor de la revoluție, transmite Agerpres.
De notat că autoritățile – poliția și procuratura – nu au dat nici un comunicat până astăzi, 9 iunie, când au comunicat abia la insistențele ziariștilor. Poliția și procuratura comunică de obicei rapid toate cazurile de decese suspecte, comentează g4media.ro.
Reamintim că la 25 mai, de Ziua Eroilor, primii trei oameni în stat au participat la ceremonii fastuoase – președintele Iohannis la Sibiu, premierul Ciucă la București și șeful Camerei Deputaților la Buzău. Pe 26 mai era programată rotația guvernamentală, dar ea a fost amânată sub presiunea grevei profesorilor.
Aproape de un loc simbolic: unde și-a dat foc Liviu Cornel Babeș
Mama lui Florin Negru, erou martir al Revoluției, și-a dat foc pe Drumul Vechi, între Poiana Mică și Poiana Brașov, la aproximativ un kilometru și jumătate de locul în care s-a incendiat în martie 1989 Liviu Cornel Babeș în semn de protest față de crimele regimului comunist, a relatat pe Facebook jurnalistul local Claudiu Loghin. Potrivit acestuia, femeia a lăsat în urmă un mesaj de protest față de tergiversarea dosarului Revoluției din 1989.
O reprezentantă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a confirmat mesajul lăsat de mama lui Florin Negru: „Nu putem reda conţinutul acestuia, dar pot menţiona că doamna era nemulţumită de evoluţia lucrurilor în România după Revoluţia din 1989, data de 25 mai fiind şi ziua în care se comemorează eroii Revoluţiei”, a declarat aceasta potrivit Agerpres.
A decedat în ambulanță. Poliția a dat detalii după două săptămâni
Abia la două săptămâni după eveniment, Poliția Braşov a transmis că o femeie şi-a dat foc, pe 25 mai, în Poiana Braşov, ea decedând în ambulanţă, înainte de a fi preluată de elicopterul SMURD.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a recunoscut că cercetează evenimentul tot la două săptămâni de la producere, pe motiv că a strâns probe.
Prim-procurorul Anca Gheorghiu a declarat că „fiind ancheta la început, este esenţial ca mai întâi să strângem probele necesare pentru a lămuri situaţia de fapt. În prezent, se fac cercetări in rem cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, iar în cauză a fost dispusă o expertiză medico-legală (autopsie) pentru a se lămuri cauza morţii. (…) Ancheta este încă la început şi era necesar să fie strânse probe în vederea lămuririi situaţiei de fapt. Raportat la fiecare speţă în parte, organul de urmărire penală stabileşte când este oportun să ofere informaţii, urmărirea penală fiind nepublică”.
Batjocorită de instituțiile statului
Potrivit publicației locale MyTex, Ileana Negru a recurs la autoincendiere după ce ar fi fost batjocorită de instituţiile statului. Femeia, care de ceva vreme locuia în Spania la fiica ei, venise în România şi umbla pe la instituţii pentru ca indemnizaţia pe care o primea de la statul român, în valoare de 918 lei, să îi fie virată în Spania.
Un apropiat al familiei, Cătălin Giurcanu, a relatat că femeia i-a povestit că a fost umilită în special la Casa de Pensii, unde i s-a spus că din moment ce trăieşte în Spania n-are nevoie de banii de la statul român.
Dosarul crimelor de la Revoluție, o eternă ”fază incipientă”
Dosarul crimelor de la Revoluția din 1989 este, la 33 de ani de la eveniment, încă în fază incipientă. Abia în februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o sentință definitivă, să trimită spre judecare la Curtea de Apel București dosarul Revoluției din decembrie 1989. Acest lucru înseamă că procesul va începe prin audierea a sute de martori.
În ianuarie, Înalta Curte a pus în discutie din oficiu competența judecării Dosarului Revoluției din 1989, retrimis la instanță de Parchetul General după o odisee de peste două decenii.
Nume grele trimise în judecată
Motivul punerii în discuție a competenței de judecare este că la data faptelor din 22-30 decembrie 1989, Ion Iliescu – principalul vizat de acest dosar, nu era președintele României. Tot atunci, inculpatul Ioan Rus era cadru militar, iar singura instanță competenta este Curtea de Apel București.
Procurorii Parchetului General au retrimis dosarul Revoluției în instanță în august 2022 după ce fostul procuror general Gabriela Scutea a declarat că au rezolvat problemele semnalate de judecători.
În dosarul Revoluției sunt trimiși în judecată și fostul președinte al României Ion Iliescu, fostul vicepremier Gelu Voican Voiculescu și fostul șef al Aviației Militare Iosif Rus.
Erou-martir la 12 ani
Povestea tragediei pe care a trăit-o în 1989 Ileana Negru (Militaru, la acea vreme) a fost relatată în Jurnalul.ro, în 2011, cu titlul: „Erou la 12 ani”.
„Avea 12 ani și era elev la Şcoala Generală nr. 8 din Brașov. A fost ucis în noaptea de 22/23 decembrie 1989. Moartea «a fost violentă și s-a datorat unui traumatism abdominal cu rupturi de organe interne și hemoragie internă și externă produse prin armă de foc».
Ileana Militaru (Negru – nota red. ) nu-și poate stăpâni lacrimile atunci cand vorbește despre băiatul ei – copilul martir.
Era cuminte, matur pentru vârsta lui. Chiar și după atâta amar de ani, mama descrie în detaliu zilele în care l-a văzut pentru ultima dată. «O să mi le amintesc până închid ochii. Pe 21 decembrie 1989, Adiță s-a dus la catedrală. L-am găsit acolo când am ajuns cu colegii mei de la întreprindere. Ne duseseră pe toți, în marș, cu steaguri. Și mi-am văzut la un moment dat băiatul, în genunchi, strigând lozinci anti-comuniste. L-am luat de acolo și l-am dus acasă», povestește femeia.
În acea perioadă, Ileana lucra pe șantier, ca sudoriță. Mergea la serviciu în schimburi și își lăsa copiii cu bunica lor. Adi aflase de la radio despre evenimentele de la Timișoara încă din 17 decembrie și, de-atunci, stătea ca pe ace. «Când am ajuns acasă cu el, l-am rugat să nu se mai ducă pe stradă, că e lume multă și-l calcă în picioare». Mi-a spus: «Mama, oamenii cărora le e frică sunt niște lași. Eu, dacă aș avea o putere, m-aș duce până la Timișoara să văd cine ne vrea răul la țară»”.
Pe 22 decembrie, Adi s-a întors în stradă. Mama îl lăsase cu bunica, iar el i-a spus bătrânei că se duce până acasă. Nu s-a mai întors. Abia în zorii zilei de 23 decembrie, când fratele și sora ei i-au spus Ilenei că băiatul nu e la mama lor, frica i-a cuprins sufletul. «Ne-am dus la Spitalul Militar. M-am gândit că acolo e centrul și, dacă s-a întâmplat ceva, acolo trebuie să-l fi dus. Portarul mi-a spus că nu poate da voie nimănui înăuntru».
Ileana își amintește lacrimile și spaima din ochii tuturor celor care se adunaseră în față spitalului. Erau oameni la fel de disperați ca și ea, care își căutau prieteni, rude, copii, soți. La 10 și jumătate, doi medici au ieșit întrebând scurt: “Care e mama pentru băiețelul de 12 ani?”. Ilenei i s-a strâns sufletul și a ieșit din mulțime. «M-au băgat acolo unde își făcea garda ofițerul și mi-au dat 4-5 pastiluțe mici și colorate. Mi-au zis să le înghit și să-i urmez. N-a durat 5 minute după ce am luat pastilele și m-a cuprins o stare ciudată – nu mai știam cine sunt, ce caut, de ce am venit acolo. M-au luat și m-au dus pe niște scări, prin spatele spitalului, spre pădure. Sus, în dreapta, era o clădire mare. Până să deschidă ușa la acea hală, cei care erau cu mine m-au pus să mă uit pe sus. Am tot mers înainte cu ochii în sus, îmi tot explicau și-mi arătau, nu-mi amintesc nici acum ce. Când am ajuns în fundul halei, am coborât privirea. Începusem deja să-mi revin din amețeala aia și am văzut oameni, întinși pe jos. Mulți. Rânduri, grămezi, șiruri… Era hala aia imensă plină de oameni întinși pe jos. Și acum îi văd pe toți și îi aud cum se văitau. Din grămezile alea de oameni aruncați, militari cu civili laolaltă, mulți trăiau. N-am să uit până când închid ochii imaginile și gemetele alea».
Și-a găsit copilul în capătul acelei hale, după ușă, întins pe o pufoaica militară. Avea ochii deschiși și zâmbea. Trupul îi era acoperit doar de un maieu subțire și o pereche de chiloți. În burtă avea două găuri mici, cât mucul de țigară, iar degetele de la mâna stângă îi fuseseră retezate. Mama s-a repezit la el și l-a luat în brațe. «Când l-am ridicat la piept, mâinile mi-au intrat în spatele lui. Era tot o gaură și nu mai avea coloana vertebrală. În momentul ăla mi s-a rupt filmul. M-am trezit seara, pe la 4, pe un pat de spital, cu doctorii în jurul meu. Mi-au explicat ce s-a întâmplat, mi-au spus că fusese adus din oraș și că au vrut să-l salveze, dar nu au avut ce să-i mai facă pentru că avea hemoragie internă foarte puternică. Mi-au pus în palmă cele două gloanțe pe care le-au scos din el și mi-au spus să le păstrez. Mi le-a luat apoi legistul, când a făcut autopsiile».
Comentariile sunt oprite pentru acest articol