6 mai 2024, 16:43

O linie feroviară va lega Constanța de Aeroportul Internațional “Mihail Kogălniceanu”

Conducerea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța a prezentat o soluție de conectare cu gara CFR și cu Portul Constanța – o cale ferată electrificată în lungime de aproximativ 25 de kilometri.

Proiectul va beneficia de finanțare prin mecanismul de interconectare europeană.

Costurile sunt estimate la peste 94 de milioane de euro, iar durata de execuție la trei ani.

După cum transmite corespondentul RRA Sorin Cealera, urmează să se încheie un protocol de colaborare între Aeroport, Consiliul Județean, CFR Infrastructură, dar și cu Ministerul Apărării, întrucât este prevăzută și o ramură comercial-militară care să asigure legătura cu baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu.

Sunt și alte elemente care fac acest obiectiv deosebit de important, după cum a explicat directorul general al Aeroportului, Bogdan Artagea.

Bogdan Artagea: Acest proiect va cuprinde și un terminal cargo. Va lega inclusiv gara de port. Vom avea un transport multimodal, vom putea să legăm portul de aeroport, de canalul Dunăre – Marea Neagră, de autostradă, cât și de aceste terminal cargo pe care îl vom avea la sfârșitul acestei perioade. Se va putea ajunge la Mangalia. Deci mi se pare un lucru extraordinar legarea aeroportului de gară și de zona metropolitană Constanţa. Sperăm cu această ocazie să avem pentru turiști transport tot timpul zilei.

Foto: Aeroportul Internațional “Mihail Kogălniceanu”. Foto: Sorin Cealera.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol