17 februarie 2025, 22:08

O nouă șansă acordată câinilor fără adăpost. Animalele fără stăpân vor deveni parteneri de terapie

Câinii fără stăpân vor fi transformaţi în câini de terapie pentru persoanele cu dizabilităţi şi pentru bătrânii din Galați, în cadrul unui proiect unic dezvoltat de două asociaţii de protecţie a animalelor, în colaborare cu Primăria oraşului, potrivit Mediafax.ro.

Programul de transformare a câinilor fără stăpân în câini de terapie va începe miercuri cu o campanie de sterilizare a câinilor fără stăpân. Aceştia vor fi deparazitaţi, microcipaţi, vaccinaţi şi sterilizaţi de specialiştii asociaţiilor Animal Society şi Four Paws. Costul pentru un animal este de aproximativ 150 de lei. Contribuţia Primăriei va consta în asigurarea cazării şi a mesei medicilor, dar proiectul mizează şi pe implicarea membrilor comunităţii.

Reprezentanţii celor două asociaţii de protecţie a animalelor au semnat, marţi, protocolul de colaborare cu Primăria Galaţi şi au anunţat că vor să rezolve într-un mod uman problema câinilor fără stăpân.

Sursa mediafax.ro

Concret, în cadrul programului animaleler vor fi adunate de pe stradă, vor fi integrate în familii şi apoi vor fi selectate şi antrenate să devină câini de terapie. Proiectul de la Galaţi se va desfăşura pe durata a doi ani.

„Avem o experienţă de peste 30 de ani în domeniul salvării şi protecţiei animalelor şi vă putem spune un lucru cert: că, dacă întreaga comunitate din Galaţi acceptă faptul că maidanezii de pe străzi sunt o problemă comună, a tuturor cetăţenilor, dacă toţi
factorii de decizie ne sprijină şi îşi dau mâna, atunci această problemă poate fi rezolvată într-un mod uman şi eficient”, menționează Anca Tomescu, preşedinte Animal Society, potrivit sursei menționate anterior.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol