CITIRE

O porție mare de folclor cu de toate, servită în C...

O porție mare de folclor cu de toate, servită în Cișmigiu

La sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie, între 30 iunie și 2 iulie, a avut loc Fesivalul Internațional de Folclor , aflat la a 11-a ediție, unde participanții s-au putut delecta cu cele mai frumoase muzici și tradiții din peste 8 țări.

Au urcat pe scenă peste 2000 de artiști aparținând minorităților, comunităților naționale, dar și ansamblurile folclorice din diferite țări, printre care amintim: Serbia, Coasta de Fildeș, Columbia, Polonia etc.

Ca în fiecare an, festivalul își propune să aducă tradiția autentică în mediul urban prin muzică, dans și artă populară, promovând frumusețea, unicitatea fiecărei națiuni în contextul globalizării și al păstrării identității socio-culturale. Ediția din 2017 celebrează 11 ani de diversitate culturală”, se arată pe Creatrt.ro, unul dintre organizatori.

Folclorul românesc a fost pus în valoare

Pe lângă prezentările altor state, festivalul a fost deschis cu o paradă a costumelor tradiționale autohtone, iar pe parcursul celor trei zile un târg de meșteșuguri și produse tradiționale, o zonă dedicată concertelor de folclor reinterpretat și o zonă gastronomică. De asemenea, au fost secțiuni dedicate celor mici, precum teatru pentru copii, dar și folclor interpretat de copii.

Muzici tradiționale reinterpretate

Unul dintre punctele de atracție a fost secțiunea în care diferiți artiști au reinterpretat piese din folclorul național într-o manieră modernă. Acest lucru nu poate să fie decât benefic pentru redescoperirea valorilor, creațiilor și o conexiune a generațiilor.

Sursă foto: Facebook.com/FIF.MuzicisiTraditii


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.