27 aprilie 2024, 1:30

Omenirea trăieşte ”pe datorie”. Resursele regenerabile dintr-un an au fost consumate

De sâmbătă, gata, e clar. Trăim ”pe datorie”. Nu e pentru prima oară, dar asta nu trebuie să ne liniștească. Omenirea trăiește ”pe datorie” până la sfârşitul anului, după ce a consumat toate resursele pe care natura le poate regenera într-un an. Adică ne furăm căciula singuri, furăm din viitorul copiilor noștri.

În 2019, erau consumate deja resursele regenerabile încă de la 29 iulie.

Dar pandemia de coronavirus din 2020 a redus perioada la care cercetătorii stabilesc data cu mai bine de trei săptămâni.

Potrivit The Guardian, cercetătorii sunt de părere că acele trei săptămâni prin care perioada a fost crescută s-au datorat carantinei şi reducerii activității umane la nivel planetar.

Totuşi, rata de consum este una extrem de mare.

Cercetătorii de la Global Footprint Network, care fac acest studiu în fiecare an, sunt de părere că la ritmul actual ar fi nevoie de echivalentul a 1,6 planete.

Diferenţa de trei săptămâni dintre 2019 şi 2020 este, totuşi, cea mai mare de la an la an din 1970, de când se realizează studiul.

În 1970, data la care omenirea consuma toate resursele naturale regenerabile într-un an era stabilită la 29 decembrie.

Cu alte cuvinte, oamenii erau într-un echilibru cu planeta şi consumau exact cât aveau nevoie. Ceea ce, după cum se vede, nu mai este cazul.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol