21 iunie 2024, 7:04

Organizația Reporteri Fără Frontiere, cu un pas în fața cenzurii. Transmite informații interzise prin intermediul unui joc

Organizația Reporteri Fără Frontiere a descoperit o metodă prin care pot trece peste cenzura impusă pe internet cetățenilor din statele cu politici severe. Astfel, prin intermediul popularului joc Minecraft jurnaliștii trimit informații interzise cetățenilor, anunță Mediafax. 

Minecraft este unul dintre cele mai poulare jocuri dețiunte de Microsoft, care este jucat în fiecare lună de peste 145 de milioane de oameni din întreaga lume.

Cu ajutorul a 14 jucători experți, organizația Reporteri Fără Frontiere  a construit, The Uncensored Library, o bibliotecă virtuală care găzduiește știri, articole și informații care se spuprapun cu direcțiile trasate de cenzura din țări precum Rusia, Vietnam sau Arabia Saudită.

Mai mult decât atât, aici se mai găsesc și anumite materiale jurnalistice și analize scrise de ziariști care au fost arestați sau uciși din cauza muncii lor.

„În unele țări ale lumii nu există acces nerestricționat la informație. Site-urile sunt blocate, ziarele independente sunt interzise, iar presa este controlată de către stat. Tinerii cresc fără să poată să își formeze propriile opinii. Folosind Minecraft, cel mai popular joc video din lume, ca mediu de propagare, le dăm acces la informație independentă”, a declarat Christian Mihr, managing director al Reporteri Fără Frontiere Germania, potrivit Mediafax. 

Unul din puținele materiale pe care le găzduiește biblioteca, îi aparține lui Javier Valdez, un jurnalist mexican ucis în 2017 după ce a scris despre traficul de droguri din Vietnam. Platforma este în curs de actualizare și urmează să fie adăugate informații noi în fiecare zi.

„Articolele pot fi citite de oricine se află pe server, dar conținutul lor nu poate fi modificat”, a anunțat Reporteri Fără Frontiere, potrivit Mediafax. 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE