10 august 2020, 2:03

Paharele din coajă de portocală pot să înlocuiască recipientele clasice. Ești pregătit pentru această schimbare?

Mediul înconjurător trebuie protejat, iar o companie a făcut o investiție semnificativă și a creat un aparat care produce suc proaspăt de portocale în pahare de coji de portocale uscate.

Da, ați înteles bine. Pahare făcute din coji de portocale uscate.

Proiectul constă într-o stație ecologică de sucuri. Acesta îți servește sucul proaspăt stors în pahare făcute din cojile de portocale uscate. Aparatul usucă cojile de la portocale pe care le stoarce, le macină și le transformă în filament pentru o imprimantă 3D. Imprimanta este responsabilă de realizarea efectivă a paharelor pe care le utilizează clienții. Paharele sunt de unică folosință, dar măcar au o amprentă semnificativ mai mică asupra mediului înconjurător.

Momentan este în stadiu de prototip funcțional și a făcut deja o impresie foarte bună.

Proiectul este o construcție de 3 metri înălțime acoperită cu o piramidă masivă formată din portocale. În total, sunt găzduie în permanență aproximativ 1500 de fructe. Baza mașinii găzduiește imprimanta 3D responsabilă de pahare, în timp ce în jurul bazei sunt depozitate cojile care rămân de la portocale, relatează playtech.ro.

Cum funcționează aparatul: Cad portocalele din spirală, sunt tăiate în două de aparat și stoarse în fața ochilor tăi. Ulterior, cojile rămase cad printr-un tub și sunt colectate. După ce se usucă și sunt pulverizate, rezultatul este amestecat cu acid polilactic (PLA), un poliester termoplastic de origine naturală. Rezultă un bioplastic care este topit în filament pentru imprimanta 3D. În final, ai în mână un pahar reciclabil făcut din resturile sucului din interiorul paharului.

Pe 8 și 9 octombrie la Milano, în cadrul Singularity University Summit, se poate găsi aparatul.

sursa foto: playtech.ro

sursa foto: canopy.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.