20 aprilie 2024, 5:54

Până la urmă, de când ”tropăie” prin Europa noul coronavirus? Noiembrie, septembrie sau martie 2019?

Nici nu s-a încheiat bine conferința de presă a membrilor misiunii Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în China, trimisă pe urmele noului coronavirus, că, iată, un nou studiu vine să dea peste cap totul. Nu este primul care atrage atenția asupra prezenței noului coronavirus în Europa înaintea publicării primelor informații referitoare la izbucnirea epidemiei de COVID-19 în China.

Despre ce este vorba de această dată? Despre Franța, unde rezultatele lucrărilor unor cercetători francezi pun sub semnul întrebării ipoteza declanșării epidemiei într-o piață chineză din Wuhan, la începutul lunii decembrie 2019. Informația este publicată de cotidianul Le Monde, sub titlul: ”Virusul circula fără îndoială în Franța încă din noiembrie 2019”.

Contactați de mai multe cazuri clinice care au precedat epidemia de COVID-19, medici de la spitalul Albert-Schweitzer din Colmar au reanalizat, în mai, mai multe sute de scanere toracice ale unor pacienți internați în spitalul lor începând din octombrie 2019. Aceștia prezentau pneumopatii severe.

Unul dintre bolnavi, spitalizat la 16 noiembrie, era purtător al leziunilor specifice COVID-19.

O prezență a noului coronavirus pe teritoriul francez era suspectată la acea dată, dar fără o analiză a prelevărilor biologice, ipoteza rămânea fără suport consistent. Lucrările cercetătorilor francezi, publicate sâmbătă, 6 februarie, în revista  European Journal of Epidemiology indică, cu un grad ridicat de dovezi, că SARS-CoV-2 circula deja în Franța în noiembrie 2019.

Cercetătorii – conduşi de către profesorul Fabrice Carrat, directorul Institutului Pierre-Louis de Epidemiologie şi Sănătate Publică (Inserm, Universitatea Sorbona) – au procedat cu o atenţie deosebită.

Ei au analizat 9 144 de eşantioane sangvine recoltate de la participanţi la cohorta ”Constances” – cea mai mare cohortă epidemiologică urmărită în Franţa, de peste 200.000 de persoane.

Ei le-au analizat mai întâi cu un test rapid de detectare a imunoglobulinei de tip G (IgG) anti-SARS-CoV-2.

Acest test are reputaţia că generează rezultate ”fals pozitive”, iar autorii le-au confirmat sau infirmat cu ajutorul unui al doilea test, foarte specific, dar mai delicat de realizat.

Dintre cele 9.114 de eşantioane analizate, 13 eşantioane recoltate începând din noiembrie 2019 şi până în ianuarie 2020 s-au dovedit pozitive la ambele teste – dintre care zece au fost recoltate în noiembrie sau decembrie.

Am început să analizăm eşantioane recoltate în ianuarie şi februarie şi am găsit mult mai multe (rezultate) pozitive faţă de ceea ce ne aşteptam”, declară epidemiologul Marie Zins de la Inserm, Universitatea din Paris, principala investigatoare a cohortei “Constances”.

Am încercat, astfel, să vedem dacă găsim din toamnă”, declară ea.

Aceste rezultate sugerează că, încă din noiembrie şi decembrie, nivelul contaminării în Franţa era deja de un caz la 1.000”, declară profesorul Fabrice Carrat.

Aceste rezultate nu arată o suprareprezentare a bolii în anumite regiuni”, spune el.

Și, dacă acum e rândul Franței să-și pună întrebări despre prezența pe teritoriul său a noului coronavirus, să amintim cazurile anterioare, al Italiei și al Spaniei, despre care am relatat și noi la editiadedimineata.ro.

Un studiu al Institutului Național al Cancerului, cu sediul la Milano, arată că noul coronavirus SARS-CoV-2 circula în această țară încă de la sfârșitul verii lui 2019.

Se discuta deja în cercurile academice că momentul zero al declanșării pandemiei de coronavirus nu a fost în decembrie în China, dar studiul publicat în noiembrie, cu semnătura directorului Institutului Național al Cancerului, Giovanni Apolone, vine cu această veste neașteptată. În septembrie 2019, 14% dintre eșantioanele voluntarilor care au participat la o cercetare referitoare la cancerul pulmonar prezentau anticorpi contra noului coronavirus.

STUDIUL POATE FI CONSULTAT AICI

Cu alte cuvinte, SARS-CoV-2 circula în Italia înainte de februarie 2020, și chiar probabil din vara lui 2019, scrie cotidianul italian Corriere della Sera.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că noul coronavirus şi COVID-19, boala respiratorie pe care o provoacă, nu erau cunoscute înainte ca focarul să fie raportat pentru prima dată în Wuhan, în centrul Chinei, în decembrie.

Primul pacient cu COVID-19 din Italia a fost depistat la 21 februarie într-un orăşel de lângă Milano, în regiunea de nord a Lombardiei.

Ei, și dacă în Italia circula la sfârșit de august, început de septembrie, o informație și mai interesantă vine din Spania.

Cercetătorii spanioli au găsit urme de SARS-CoV2 într-un eșantion colectat în martie 2019 din canalizarea din Barcelona, cu nouă luni înainte ca noul coronavirus să fie identificat în China, arată un studiu publicat de Universitatea din Barcelona și citat la 28 iunie 2020 de El Pais.

Dacă este confirmată, descoperirea prezenței genomului virusului atât de devreme în Spania ar putea demonstra că boala ar fi apărut mult mai devreme decât credea comunitatea științifică.

Echipa Universității din Barcelona, care a început să testeze apele reziduale începând cu jumătatea lunii aprilie a anului 2020, pentru identificarea unor potențiale noi focare, a decis să efectueze și teste pe mostre mai vechi.

Virologii au descoperit inițial că virusul a fost prezent în Barcelona încă din 15 ianuarie 2020, cu 41 de zile înainte ca primul caz să fie confirmat oficial în oraș.

Apoi au făcut teste pe eșantioane prelevate între ianuarie 2018 și decembrie 2019 și au constatat prezența genomului virusului într-unul dintre ele, colectat în 12 martie 2019.

Nivelurile SARS-CoV-2 erau scăzute, dar au fost pozitive”, a declarat șeful echipei de cercetători, Albert Bosch.

Studiul a fostt trimis și altor cercetători, pentru a fi verificat.

 

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol