8 februarie 2025, 22:14

Pandora face schimbări în privința bijuteriilor

Compania producătoare de bijuterii Pandora a luat o decizie importantă.

Fiind unul dintre cei mai mari producători mondiali de bijuterii entry-level, aceasta va renunţa la diamantele extrase din mine și va folosi doar diamante create în laborator.

Diamantele acestea au şi avantajul de a fi mai puţin costisitoare, având în acelaşi timp toate caracteristicile unui diamant natural, a mai spus gigantul de bijuterii, conform g4media.ro.

Diamantele nu sunt doar eterne, sunt şi pentru toată lumea”, a declarat preşedintele grupului, Alexander Lacik.

Această alegere „este dovada programului ambiţios pe care îl dezvoltăm pentru a fi mai durabil”.

Prima colecție cu diamante produse în laborator a fost prezentată marţi și lansată întâi în Marea Britanie. Decizia companiei face parte dintr-o tendinţă a bijutierilor care vizează să ofere consumatorilor mai multe garanţii cu privire la respectarea drepturilor omului şi a mediului înconjurător.

sursa foto: observatornews.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol