27 aprilie 2024, 21:29

Un paradis sălbatic din Delta Dunării ar putea ajunge teren agricol

Delta Dunării, a doua cea mai mare deltă fluvială din Europa, este unul dintre cele mai valoroase habitate de pe continent pentru fauna din zonele umede.

În prezent, terenurile agricole reprezintă aproape 13% din suprafaţa Deltei, mare parte dintre acestea fiind concesionate pentru o perioadă de până la 30 de ani unor mari companii agricole comerciale.

Convenţia privind Zonele Umede de Importanţă Internaţională reprezintă o structură interguvernamentală mondială care oferă cadrul pentru acţiuni naţionale şi cooperare internaţională pentru conservare şi o utilizare durabilă a zonelor umede şi ale resurselor pe care le furnizează acestea.

WWF (The World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai importante organizaţii de conservare a naturii din lume, cu o istorie de peste 60 de ani şi prezentă în peste o sută de ţări, pe şase continente.

Secată pentru agricultură, în comunism, o suprafață de 1.000 de hectare din comuna Mahmudia a fost transformată recent, la loc, într-un paradis sălbatic, graţie fondurilor de la UE şi activiştilor de mediu, scrie Spotmedia.

Rezistenţă la schimbările climatice

Problema este că acum riscă să redevină teren agricol, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în favoarea câtorva companii din domeniu.

„O zonă redevenită umedă în mod natural din Delta Dunării ar putea fi în curând transformată din nou în teren agricol, în ciuda opoziţiei comunităţii locale, care beneficiază de avantajele oferite de natură în ceea ce priveşte mijloacele de trai şi rezistenţa la schimbările climatice.

Controversa a început în iunie anul trecut, când apele umflate ale Dunării au rupt digul care înconjoară o zonă de lângă Mahmudia, care fusese restaurată cu opt ani înainte cu fonduri UE şi devenise o zonă umedă înfloritoare şi plină de biodiversitate, care a stimulat semnificativ turismul.

Au fost inundate peste 1.000 de hectare de terenuri agricole, iar acestea au redevenit un ecosistem tipic deltaic. Zona umedă nou inundată a fost bine primită de comunitate: 97% dintre localnici o preferă în starea sa actuală şi nu doresc ca ea să fie secată şi să fie folosită din nou în scopuri agricole, conform unui sondaj al WWF-România.

Însă, deţinătorii de concesiuni agricole din zonă au obţinut hotărâre judecătorească (în primă instanţă) de reconversie a zonei în teren agricol – o hotărâre care ameninţă, de asemenea, să distrugă întreaga zonă umedă, inclusiv zona restaurată cu fonduri UE”, avertizează WWF-România.

Zonă de reconstrucţie ecologică de interes naţional

De Ziua Mondială a Zonelor Umede, WWF solicită ca zona umedă de la Mahmudia să fie desemnată de Guvern drept „zonă de reconstrucţie ecologică de interes naţional”, pentru a proteja beneficiile naturale ale acesteia şi a permite comunităţii să se dezvolte pe baza lor.

În perioada 2012 – 2016, WWF-România, în colaborare cu consiliul local Mahmudia şi Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a reuşit să reconstruiască 924 de hectare de zonă umedă, din incinta agricolă Carasuhat.

Delta a pierdut de-a lungul anilor suprafeţe semnificative, prin îndiguiri, desecări şi transformarea zonelor umede în terenuri agricole în timpul perioadei comuniste, ceea ce a afectat mijloacele de trai locale, în special pescuitul, şi a dus la pierderi dramatice de natură.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol