29 noiembrie 2022, 17:06

Părinții sunt îngrijorați de scumpirea produselor necesare la începutul anului școlar

Principala preocupare a părinților cu privire la cheltuielile generate de începerea anului școlar este reprezentată de creșterea prețurilor (57%), în condițiile în care mai mult de jumătate (54%) estimează o încetinire a economiei în următoarele șase luni, iar 33% spun că situația lor financiară s-a înrăutățit comparativ cu anul trecut, reiese din studiul Deloitte back-to-school 2022. Peste o treime (37%) se așteaptă să cheltuiască mai mult anul acesta decât în urmă cu un an pe produse destinate școlii, în special din cauza scumpirii acestora.

În același timp, 64% dintre participanți suspectează comercianții că majorează artificial prețurile, profitând, astfel, de climatul inflaționist, dar 77% spun că vor opta pentru altă marcă dacă produsele preferate sunt prea scumpe sau nu se află în stoc (63% se așteaptă la epuizarea stocurilor în sezonul de cumpărături pentru școală, din cauza dificultăților din lanțurile de aprovizionare).

Bugetul alocat în acest scop va urca, anul acesta, cu 8%, până la echivalentul a 661 de dolari/copil, în medie.

Pe de altă parte, produsele bazate pe tehnologie pierd teren odată cu eliminarea restricțiilor impuse în contextul pandemiei – cheltuielile cu astfel de produse vor scădea cu 8% anul acesta, după creșterea de 37% din 2021, iar rechizitele tradiționale vor înregistra o creștere de 14%, față de avansul modic de 2% de anul trecut.

„Creșterea prețurilor și, implicit, a costului vieții reprezintă principala îngrijorare pentru locuitorii din majoritatea statelor lumii, inclusiv cele europene. Potrivit celui mai recent Eurobarometru standard publicat de Comisia Europeană, inflația este cea mai mare preocupare a populației în 16 dintre cele 25 de state participante, cu cele mai mari ponderi în Estonia (71%), Cehia (70%) și Lituania (69%). Și românii pun pe primul loc dificultățile legate de scumpiri, în condițiile în care cheltuielile lor de consum reprezintă peste 60% din total, iar inflația anuală, care a ajuns la 15% în vara acestui an, își va pune amprenta, cu siguranță, și asupra cheltuielilor generate de începerea școlii”, a declarat Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, și Liderul industriei de retail și bunuri de larg consum.

Referitor la modalitatea preferată de achiziționare a produselor destinate școlii, studiul evidențiază revenirea treptată a consumatorilor către magazinele fizice, cu 49% dintre opțiuni, în creștere de la 43% în 2021, în timp ce comercianții online atrag 35% dintre cumpărători, față de 39% anul trecut.

O tendință tot mai accentuată este reprezentată de preferința pentru produse prietenoase cu mediul sau sustenabile. Jumătate dintre părinți aleg astfel de produse, pentru care însă vor cheltui cu 22% mai mult decât un consumator mediu, iar 29% preferă produsele reutilizate sau recondiționate pentru copiii lor. Dintre cei care evită bunurile de acest tip, 50% susțin că acestea nu sunt accesibile, iar 20% spun că le este dificil să le identifice pe cele cu adevărat durabile.

Studiul Deloitte back-to-school 2022, ajuns la cea de-a 15-a ediție, este realizat pe baza unui sondaj derulat în rândul a 1.200 de părinți din Statele Unite ale Americii cu copii de școală.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol