2 iulie 2024, 8:13

Paris. Calitatea apelor Senei încă nu este potrivită pentru desfășurarea probelor de înot din cadrul Jocurilor Olimpice

Calitatea apelor Senei încă nu este potrivită pentru desfășurarea probelor de înot, din cadrul Jocurilor Olimpice, cu doar o lună înaintea ceremoniei de deschidere. Din cauza ploilor abundente, debitul râului este de cinci ori mai mare decât cel normal, scrie The Guardian.

Probele procurate în urmă cu zece zile au arătat că nivelul bacteriei E.Coli este de zece ori peste limitele acceptabile. Ba mai mult, indicatorul nu a coborât deloc sunt limita maximă admisă de Federația Mondială de Triatlon. În schimb, valorile pentru bacteriile enterococi au fost mai bune, dar s-au situat la niveluri nesigure timp de mai multe zile, potrivit rezultatelor testelor publicate de biroul primarului. Anterior, Anne Hidalgo, primarul Parisului, promisese că va înota ea însăși în Sena, pentru a demonstra că apa este curată și adecvată pentru Jocurile Olimpice.

“Calitatea apei rămâne degradată din cauza condițiilor hidrologice nefavorabile, a razelor solare insuficiente, a temperaturilor sezoniere sub medie și a poluării din amonte”, explică acum Primăria Parisului într-o declarație. The Guardian amintește că autoritățile franceze au cheltuit 1,4 miliarde de euro în ultimul deceniu pentru a încerca să curețe râul, prin îmbunătățirea sistemului de canalizare din Paris, precum și prin construirea de noi instalații de tratare și stocare a apei.

Cu toate acestea, unele tuneluri datează din secolul XIX, ceea ce face ca în Sena să ajungă în continuare apă netratată. Din cauza furtunilor din ultimele luni, debitul râului este de aproape cinci ori mai mare decât nivelul obișnuit din lunile de vară.

Organizatorii Jocurilor Olimpice insistă, însă, că vremea uscată și soarele din luna iulie ar trebui să fie suficiente pentru ca Sena să poată găzdui competiția de înot în ape deschise și etapa de înot a triatlonului.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol