27 aprilie 2024, 5:51

Peste 100.000 de cadre didactice vor intra în grevă de luni

Sindicaliștii din Educație anunță, în urma negocierilor cu guvernul pe tema majorării salariilor, că peste 100.000 de cadre didactice vor intra în grevă generală de luni, 22 mai.

Reprezentanții sindicatelor din învățământ, Marian Nistor, Simion Hăncescu și Anton Hadăr, au susținut o conferință de presă, la finalul negocierilor de la Palatul Victoria cu reprezentanții guvernului, inclusiv cu premierul Nicolae Ciucă. Aceștia spun că nu au ajuns la un acord privind majorarea salariilor angajaților din sistemul educațional, relatează biziday.ro.

Principalele declarații:

  • Promisiunile sunt subțiri, și anume că în viitorul program de guvernare va fi abordată problema grilelor de salarizare.
  • E limpede că de luni va fi grevă generală. Mai sunt întâlniri cu premierul luni.
  • Mesajul este clar: Grevă generală din 22 mai, ora 8.
  • Sunt peste 100 de mii de sindicaliști care intră în grevă de luni.
  • Nu avem niciun motiv, în momentul de faţă, să renunţăm la această formă extremă de protest.
  • Dacă cineva își face iluzii că mâine se dezamorsează conflictul, se înșală. Au acționat târziu, nu au bune intenții.
  • Premierul actual și premierul viitor susțin că în viitorul program de guvernare, educația va fi esențială. N-au vrut să-și asume grilele gândite în proiectul România Educată. N-au vrut să-și asume răspunderea ca salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie.

Miercuri a avut loc o grevă de avertisment în școli, între orele 11-13.

Sursa foto: brasov.net


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol