Pământul este o sferă, dar poate fi reprezentat în două dimensiuni ca două clătite, una înfățișând emisfera nordică și cealaltă pe cea sudică, iar ecuatorul este pe margine, se arată într-un studiu. Aceste două „clătite” reprezintă cea mai exactă hartă plană a Pământului realizată vreodată. Spre deosebire de alte hărți plate, noua hartă circulară nu micșorează sau supradimensionează suprafața anumitor oceane sau mase terestre.

Spre deosebire de unele hărți rectangulare foarte mari, aceasta este o hartă pe care o puteți ține în mână. Ea poate fi tipărită foarte ușor.

Crearea de hărți 2D corecte a a fost dificilă pentru cartografi. Pentru a ajuta la determinarea diferitelor probleme cu care se confruntă hărțile plate, Gott și co-cercetătorul studiului, David Goldberg, profesori de fizică la Universitatea Drexel din Philadelphia, au creat un sistem de evaluare a hărților plate existente și și-au publicat rezultatele în 2007, în revista Cartographica. Sistemul lor a creat hărți 2D pe șase tipuri de distorsiuni:

1. forme locale
2. zone
3. distanțe
4. flexări
5. asimetrie (înclinare)
6. fragmentări la granițe (goluri de continuitate, cum ar fi împărțirea Oceanului Pacific).

 

Hărțile care au primit scoruri mai mici au fost mai precise, au spus ei. Conform sistemului, cea mai bună hartă plană este Winkel Tripel, o hartă care a apărut în 1921, creată de cartograful german Oswald Winkel, pe care National Geographic Society o folosește și acum. Această hartă a atras un scor scăzut de 4,563, dar avea totuși o problemă de fragmentări la graniță, deoarece împărțea Oceanul Pacific în două, cu o parte în dreapta și cealaltă în partea stângă a hărții. Această divizare creea iluzia că Asia și Hawaii sunt mai departe decât sunt cu adevărat.

„Harta-clătită” a împrumutat idei din cercetările anterioare privind poliedrele (forme 3D cu mai multe fețe). În 1943, arhitectul american Richard Buckminster Fuller a trasat contururi cu forme regulate, care alcătuiau o hartă a lumii și a scris instrucțiuni despre modul în care harta sa putea fi pliată într-un glob poliedric. Dar, deși Fuller a făcut o treabă bună detaliind continentele, el nu a fost la fel de exact cu oceanele, ceea ce a produs erori. De exemplu, Australia și Antarctica erau prea îndepărtate.

Gott și colegii săi au creat și hărți asemănătoare „clătitelor” ale lui Marte, Jupiter, a Soarelui și ale altor corpuri cerești.

Foto: J. Richard Gott, Robert Vanderbei, David Goldberg

---