6 mai 2024, 21:49

Plante testate la Buzău pentru rezistența la secetă

În Buzău sunt testate mai multe plante în sol arid pentru a vedea care sunt cele mai rezistente la secetă extremă.

Cercetători în legumicultură din județul Buzău testează de câțiva ani, în sol arid, mai multe plante pentru a vedea care sunt cele mai rezistente la secetă extremă, relatează RRA.

Ani de-a rândul, soiuri de tomate, dar și de ardei sau vinete au fost testate de către cercetătorii legumicoli pe soluri aride din Dăbuleni, iar acum răsaduri din acestea pot fi achiziționate direct de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău. Directorul științific, doctorul Floarea Burnichi, argumentează.

”Ploile au ajutat puțin la refacerea rezervei de apă din sol. La nivelul țării, nu e grozav. Va trebui să ne adaptăm stilul de viață, dar și tehnologiile și culturile și să avem grijă să aducem către fermieri plante care să reziste la aceste șocuri”, a declarat dr. Floarea Burnichi, directorul științific al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare.

Așadar, există deja plante care și-au dovedit rezistența la cantități reduse de apă. Este vorba despre tomatele Darsirius, ardeiul Arum, tomatele Cristinica. Acestea au fost testate.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol