CITIRE

Pleci în vacanță și n-ai cu cine să-ți lași animal...

Pleci în vacanță și n-ai cu cine să-ți lași animalul de companie? Dialog cu Andreea-Bianca, pet sitter din București

De multe ori, bucureștenii care vor să plece în vacanță renunță la planurile făcute pentru că nu au cu cine să-și lase animalele de companie.

Sesizând această nevoie, mai mulți iubitori de animale au început să-și ofere serviciile de pet sitting pentru acestea. Andreea-Bianca Grijac este unul dintre aceștia.  Așa cum ne-a dezvăluit, încă de mică a iubit animalele. În prezent, îngrijește animalele bucureștenilor care nu vor să le lase singure atunci când sunt plecați.

Andreea este din Maramureș, iar de câțiva ani s-a mutat în București, unde a studiat și lucrat în diverse domenii. Actualmente lucrează în zona comunicării politice și este implicată în activitățile mai multor ONG-uri.

Într-un interviu acordat editiadedimineata.ro, Andreea a vorbit despre provocările vieții de pet sitter și cât de dificil este să crești animale în mediul urban.

Pisică relaxată

Pisică relaxată

Ce amintiri cu animale ai?

Andreea-Bianca Grijac: În copilărie am primit doi iepurași de rasă; unul alb, iar celălalt negru. Erau destul de mici, îi țineam în casa bunicilor; ziua alergau prin cameră, iar seara stăteau în cutiuța lor. Îmi aduc aminte că au distrus tot ceea ce se putea distruge; de la cabluri, la mobilier, lambriuri, pături etc. Când aceștia n-au mai fost, am suferit destul de mult, iar tăticul a decis să-mi aducă o pisică. Era puțin mai complicat, locuind într-un apartament, mama n-a fost de acord încă de la început, dar avându-l aliat pe tătic, am câștigat! Îmi aduc aminte perfect; era în luna aprilie, 2003, Mickey avea 3 săptămâni, era atât de mic încât nici nu putea să sară singur în pat. Îl am și acum, e birmanez (cu păr scurt), are 16 anișori și mă bucur de revederea lui ori de câte ori ajung acasă, în Sighetu Marmației.

Aici, în București, îl am pe Abby. Micuțul albastru de Rusia avea, ce coincidență, tot 3 săptămâni când l-am găsit. De fapt, cred că ne-am găsit și ales reciproc. Într-o zi călduroasă din luna iulie, 2014, am fost cu două prietene la Raiul Animalelor. Acolo, ghemotocul stătea într-o cușcă. Era atât de activ și dornic de joacă încât atrăgea atenția oricui trecător. Îngrijitorii ne-au comunicat cum că a fost salvat, tratat, iar acum își caută o căsuță și un stăpân responsabil. Ne-am jucat, am rămas fascinată de energia pe care o avea, de cum, cu acele lăbuțe mici îmi prindea degețelul printre gratiile acelei cuști cerând, parcă, eliberare. După puțin timp am plecat, însă gândul mi-a rămas la ”jucăria” cu patru lăbuțe. Mi-am zis atunci, dacă mâine e tot acolo, înseamnă că trebuie să fie al meu. A doua zi am plecat spre acel loc și… ce bucurie, ghemotocul mă aștepta. M-am bucurat atât de mult, l-am luat și am plecat spre casă. Ca recunoștință (cel mai probabil), tot drumul spre casă a stat pe umărul meu, torcând și punându-și căpuțul pe fața mea. Acum e mare, are 5 anișori și el e stăpânul casei, nu eu!

Andreea și câinele

Andreea și câinele

Faci consultanță politică și ai avut locuri de muncă în domeniul comunicării. Cum ai ajuns bonă pentru animale de companie?

Andreea-Bianca Grijac: Totul a început în vara anului 2017, fiind în vacanță, departe de București, cu gândul la Abby și la prietena pe care am rugat-o să vină-n vizită la micuț, m-am gândit… Oare de ce n-aș putea să fiu chiar eu persoana care să aibă grijă de animăluțe atunci când stăpânii nu sunt acasă? Ideea a pornit dintr-o grijă/frământare personală, practic. Am creat  o pagină de Facebook (Pet Sitting – Dădacă pentru animale de companie – București) și am început să-mi fac promovare pe diverse grupuri care aveau legătură într-o formă sau alta cu animăluțele. Totul a fost gândit ca un proiect care să vină în sprijinul stăpânilor care preferă să-și lase animăluțul în mediul în care e obișnuit, nu să-l cazeze într-o pensiune de specialitate. Nu-mi place să folosesc cuvinte precum afacere/clienți, așadar ceea ce fac e un proiect menit să vină în sprijinul prietenilor colaboratori/iubitori de animale.

Cred că trecutul meu referitor la grija și iubirea față de animale, a avut o pondere destul mare. N-ai cum să te gândești la o astfel de activitate dacă nu îndrăgești animalele. Încă de când eram mică mi-a plăcut să fiu în jurul lor, să interacționez cu ele, să mă joc. În Sighetu Marmației am fost voluntar, timp de câțiva ani, la adăpostul animalelor fără stăpân și țin minte că aproape în fiecare sfârșit de săptămână mergeam și ajutam la curățarea cuștilor, iar apoi mă jucam și plimbam câinii. Nu mi-a fost teamă, cum nu mi-e nici acum; cred că animalele simt omul, iar dacă n-ai nicio intenție de a-i face rău, nu-ți face nimic. Evident, sunt cazuri și cazuri, animale maltratate, cu un anumit trecut, însă cu prudență, cred că pot să le câștig încrederea și prietenia. De altfel, pe oriunde m-a dus viața și am dat de animale, fie porci, vaci, cai etc, am avut mereu o disponibilitate și o bucurie de a interacționa cu acestea.

Există condiții pentru a crește animale în mediul urban din România?

Andreea-Bianca Grijac: Depinde de la caz la caz. Când vorbim despre animale, stăpânii, din punctul meu de vedere, se împart în mai multe categorii; cei care doresc să aibă un animăluț de companie (sau două, trei) și îi/le oferă tot ceea ce au/pot mai bun și alți stăpâni care cresc 40 de pisici/câini într-un apartament (da, sunt cazuri!) și abia reușesc să le asigure hrana zilnică. Nu-i condamn pe cei din urmă, cu siguranță intenția e bună, însă… cred că putem adapta o vorbă din popor care spune, cu alte cuvinte, cum că pălăria e prea mare pentru puterea de a duce. Evident, sunt de acord cu faptul că persoana a pornit treptat și a ajuns la un număr x din dorința de a le ajuta, însă dacă ai recurs la acest gest, îți asumi. Nu le oferi o viață mult mai grea față de cea pe care ar fi dus-o în stradă. Desigur, admit că în casă sunt protejate, ocrotite de violența de afară, pentru că, vrem să recunoaștem sau nu, în România violența asupra animalelor… a depășit limitele. Din punctul meu de vedere, un om care e în stare să facă rău unui animal, poate face rău, negreșit, cu aceeași lejeritate, unui om. Așadar, când vorbim de condiții, cred mai degrabă că vorbim despre tipuri de oameni, iar de aici, acest aspect se pliază de la caz la caz.

Pisică răsfățată

Pisici răsfățate

Există o cultură a respectului pentru animalele de companie în București? Cum găsești persoanele dispuse să plătească pentru a-și lăsa animalele cu tine?

Andreea-Bianca Grijac: Teoretic, dacă ai ales să ai un animal de companie, cred totuși că-l tratezi, într-o formă sau alta, ca și pe un membru al familiei. Evident, nu putem pune animalul pe același palier cu omul, însă încercam să subliniez nivelul la care ar trebui, din punctul meu de vedere, să fie gradul de responsabilitate.

Până-n momentul de față, mi-am făcut promovare doar în mediul online, Facebook-ul fiind principalul mijloc prin care am ajuns să găsesc prieteni colaboratori. Îmi place să pun câte o postare cu fiecare animăluț la care merg, evident, cu permisiunea stăpânului, iar apoi să împărtășesc aceste povestioare prin distribuirea lor pe diverse grupuri. Pagina a crescut relativ rapid în cei 2 ani, iar oamenii, încet, încet au început să-mi scrie, să-mi pună întrebări referitoare la serviciile oferite, unii dintre ei m-au sunat, iar prin încrederea pe care mi-au acordat-o, consecvența, perseverența și recomandările oferite cunoștințelor lor, am ajuns aici.

Pisicuță

Pisicuță descurcăreață

Ce preferă bucureștenii? Câinii sau pisicile?

Andreea-Bianca Grijac: Personal nu am acces la o astfel de statistică, însă, dacă ne raportăm la activitatea pe care o desfășor, în proporție de 80% am avut în grijă pisici. La câini e puțin mai delicat în sensul în care ei au nevoie de două/trei vizite pe zi și stăpânilor le e mult mai comod să-i cazeze într-o pensiune canină, de pildă. În mare parte, locurile în care aceștia sunt cazați dispun și de o curte, iar acest fapt indică un mare avantaj. De altfel, sunt cazuri în care stăpânii nu doresc să le disturbe liniștea ducându-i într-un mediu străin și preferă ca cineva să vină acasă.

Nu oricine și-ar lăsa casa pe mâna unui străin. Cum reușești să câștigi încrederea oamenilor?

Andreea-Bianca Grijac: E o întrebare la care mi-e destul de greu să răspund. Cred mai degrabă că încrederea se câștigă și prima interacțiune/întâlnire contează cel mai mult. Unele persoane mi-au spus că nu-și fac griji tocmai datorită recomandărilor pe care prietenii colaboratori mi le-au lăsat pe pagina de Facebook (sau în viața reală). Sunt și oameni care atunci când află că nu dispun de un loc în care să cazez animăluțele, nu-mi mai scriu, însă depinde de ei, de fiecare-n parte.

Cred totuși că atitudinea, comportamentul și modul în care interacționezi cu omul și în special cu animalul în acest caz, contează cel mai mult. De altfel, surprinzător, stăpânii țin cont și de modul în care animalul mă percepe și interacționează cu mine; dacă îi e teamă, dacă se bucură etc. Obișnuiesc ca de fiecare dată, în deosebi când apar colaboratori noi, să efectuez o vizită la domiciliul lor să ne cunoaștem. Aici se ”leagă” acel ceva prin care într-o formă sau alta, mi se câștigă încrederea atât cât e necesar pentru ca omul să aibă ”curajul” să-mi lase cheile casei. Apoi, pe parcursul vizitelor pe care le efectuez, prin modul în care țin la curent stăpânul cu tot ceea ce se întâmplă, totul vine de la sine. Sunt prieteni colaboratori care mă caută doar atunci când doresc o nouă rezervare, însă sunt și câteva persoane cu care țin legătura aproape zilnic și alături de care clădesc o relație frumoasă de amiciție.

Cât costă aceste vizite la domiciliu și-n funcție de ce criterii sunt stabilite?    

Andreea-Bianca Grijac: Prețurile nu sunt afișate public. Acestea se discută cu fiecare prieten colaborator în parte pentru că diferă în funcție de tipul animalului, zonă, perioadă, număr de vizite/zi etc. Au fost și stăpâni cu mai multe animale în casă și cu posibilități mai reduse, însă, dacă vedeam deschidere și dinspre partea lor, am găsit mereu un mod de a face în așa fel încât să fie bine pentru ambele părți. Important e să existe comunicare, iar înțelegerea, în diverse cazuri mai speciale, vine de la sine.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.