2 mai 2024, 16:34

Politico: Țările occidentale au în vedere România, ca o posibilă locație pentru antrenarea piloților ucraineni pe avioane de luptă F-16

Țările occidentale au în vedere România, ca o posibilă locație pentru antrenarea piloților ucraineni pe avioane de luptă F-16, scrie publicația europeană Politico. Autorul citează trei persoane “cu informații privind planificarea acțiunii, care indică faptul că țările NATO se apropie de debutul unui program care ar putea aduce avioanele de război deasupra cerului ucrainean, peste câteva luni”.

România nu este singurul, ci “unul dintre locurile pe care coaliția le caută pentru a găzdui antrenamentele”, a spus un oficial occidental. Este probabil ca Lockheed Martin, constructorul aeronavelor F-16, să conducă antrenamentele. Un purtător de cuvânt a subliniat, săptămâna aceasta, că compania americană este pregătită să recalifice piloții ucraineni să zboare pe aeronae F-16, de îndată ce țările occidentale acceptă să le trimită.

Aparent, Olanda și Danemarca sunt țările cele mai implicate în efortul multinațional de pregătire, într-o coaliție din care mai fac parte SUA, UK, Portugalia, Norvegia și Belgia. Încă nu există o decizie în privința țărilor care ar furniza aeronavele necesare pentru antrenament.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Olandez al Apărării a spus doar că partenerii lucrează la înființarea unui centru de antrenament F-16 în Europa de Est. Ministrul Apărării din Danemarca a declarat că “un concept” ar putea fi adoptat la summitul NATO de la Vilnius din iulie și că antrenamentul va începe ulterior, în această vară.

Forțele aeriene ale României operează o flotă de 17 avioane F-16 second-hand achiziționate din Portugalia și sunt în procesul de achiziție al altor 32 de avioane din Norvegia. Recent, autoritățile române au aprobat instrarea în programul de achiziție a aeronavelor F-35 “invizibile”, produse tot de Lockheed Martin.

Întrebat de Politico dacă sunt în desfășurare negocieri pentru stabilirea bazei de antrenament a piloílor ucraineni, Ministerul Apărării din România nici nu a confirmat, nici nu a infirmat informația. Totuși, într-o declarație trimisă prin e-mail, ministrul Apărării a scris că “România salută inițiativa de a stabili o coaliție de aliați NATO care să instruiască piloții ucraineni pentru aeronavele F-16”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol