26 iunie 2024, 7:54

Poluarea a provocat 135 de milioane de decese premature, timp de 40 de ani

Poluarea aerului, cauzată de emisiile umane sau de alte surse, cum ar fi incendiile de pădure, este asociată cu aproximativ 135 de milioane de decese premature la nivel mondial între 1980 şi 2020, potrivit unui studiu realizat de o universitate din Singapore.

Fenomene meteorologice precum El Nino şi dipolul Oceanului Indian – un alt fenomen climatic natural care apare ca urmare a unei diferenţe de temperatură la suprafaţa mării – au agravat efectele poluanţilor prin creşterea concentraţiei acestora în aer, explică Universitatea Tehnologică Nanyang (NTU) din Singapore.

Problema particulelor fine „a fost asociată cu circa 135 de milioane de decese premature în întreaga lume” între 1980 şi 2020, precizează universitatea într-un comunicat referitor la studiu, citat de South China Morning Post.

De vină sunt particulele mici

Particulele fine PM2,5 (cu un diametru mai mic de 2,5 microni) sunt dăunătoare pentru sănătatea umană în caz de inhalare, deoarece sunt suficient de mici pentru a ajunge în sistemul sangvin. Ele provin de la vehicule şi de la emisiile industriale, precum şi din surse naturale, cum ar fi incendiile sau furtunile de praf.

Studiul a constatat că aceste persoane au murit mai devreme decât speranţa de viaţă obişnuită, din cauza unor boli care ar fi putut fi tratate sau evitate, inclusiv accidente vasculare cerebrale, boli cardiace şi pulmonare şi cancere.

Asia – continentul cu cele mai multe probleme

Fenomenele meteorologice au contribuit la creşterea acestor decese cu 14%, potrivit studiului.

Asia are „cel mai mare număr de decese premature atribuibile poluării cu PM2,5”, cu peste 98 de milioane de morţi, în principal în China şi în India, se arată în acesta.

Pakistan, Bangladesh, Indonezia şi Japonia au, de asemenea, un număr mare de decese premature, între două şi cinci milioane.

Studiu uriaș

Studiul este unul dintre cele mai cuprinzătoare de până acum privind calitatea aerului şi clima, bazându-se pe 40 de ani de date pentru a oferi o imagine de ansamblu a efectelor particulelor fine asupra sănătăţii.

„Descoperirile noastre arată că schimbările climatice pot agrava poluarea aerului”, a indicat Steve Yim, profesor asociat la Şcoala asiatică de mediu de la NTU, care a condus studiul.

„Atunci când au loc anumite evenimente climatice, cum ar fi El Nino, nivelurile de poluare pot creşte, ceea ce înseamnă că mai multe persoane pot muri prematur din cauza poluării cu PM2,5”, a declarat Yim.

La studiu au participat cercetători de la universităţi din Hong Kong, Marea Britanie şi China.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „efectele combinate ale poluării aerului înconjurător şi ale celei din interiorul locuinţelor” sunt legate de 6,7 milioane de decese premature anual la nivel mondial, un număr încă și mai mare față de cel înaintat de studiu.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol