20 aprilie 2024, 12:52

Povestea primului om care a terminat un maraton sub 2 ore

Kenyanul Eliud Kipchoge este deținătorul recordului mondial la maraton de la Viena, după ce a alergat 42 de kilometri într-o oră, 59 de minute și 40 de secunde.

În timpul cursei, Kipchoge a fost însoțit de o echipă de 42 de atleți, care au alergat în grupuri de câte 7, alături de el, pentru a-i susține ritmul. Recordul nu a fost omologat pentru că kenyanul  a fost ajutat de alți atleți și nu a fost vorba de o cursă oficială. Cu toate acestea, recordul oficial este deținut tot de el: 2 ore, un minut și 39 de secunde, la Berlin anul trecut, iar pentru asta a fost premiat cu 50.000 de euro.

Povestea lui Eliud Kipchoge începe așa: fiind dornic să învețe, alerga 6 kilometri până la școală și înapoi.

Eliud s-a născut în Kapsisiywa, districtul Nandi din Kenya, pe 5 noiembrie 1984, fiind cel mai tânăr din patru frați. A crescut doar cu mama, învățătoare, având grijă de gospodăria proprie și dând de mâncare la animalele din curte. Pe tatăl său l-a văzut doar în fotografii. Obișnuia să alerge 3,2 kilometri dus, 3,2 kilometri întors, până la școală, zi de zi, la Kaptel Secondary School. Și acum, de plăcere, mai aleargă cu copiii pe cărările prăfuite din țara sa, arată libertatea.ro.

Este căsătorit cu Grace, principala sa susținătoare, și are trei copii, cu toții trăind în țara natală, la Eldoret.

O viață simplă, rurală, naturală”, cum a catalogat-o și el, și prietenii cuplului. Cu toate că este milionar.

Îi place să citească, să se odihnească și să gătească dar este dedicat „mâncărurilor simple kenyene”.

De atletism s-a apucat serios de atletism la 16 ani, atunci când l-a întâlnit pe Patrick Sang, el însuși medaliat olimpic la cursa cu obstacole. Până atunci, i-a plăcut cartea. A învățat bine.

Am fost un elev dedicat, mi-a plăcut la școală, mi-era drag să cunosc cât mai multe lucruri. Am căutat mereu să muncesc mult și să dau totul din mine. Principiile învățate la școală m-au ajutat să devin ceea ce sunt astăzi”, a dezvăluit Kipchoge.

Prietenii îl numesc și acum „Filosoful”, mai ales că este dedicat cititului.

sursa foto: nytimes.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol