NASA anunță o nouă premieră.
Sonda solară Parker a pătruns în atmosfera solară. NASA informează că sonda a zburat prin coroana solară şi a preluat probe de particule şi câmpuri magnetice, care a calificat această piatră de hotar drept „un salt gigantic pentru ştiinţa despre Soare”.
„‘Atingerea Soarelui‘ este un moment magnific pentru ştiinţă şi o performanţă cu adevărat remarcabilă”, a declarat Thomas Zurbuchen din cadrul Directoratului pentru misiuni ştiinţifice al NASA, potrivit agerpres.ro.
„Această piatră de hotar ne oferă nu doar perspective mai profunde asupra evoluţiei Soarelui nostru şi a impactului său asupra sistemului nostru solar, dar tot ceea ce aflăm despre propria noastră stea ne învaţă şi mai multe despre stelele din restul universului„.
Sonda a reușit să găsească condiţiile magnetice şi de particule potrivite pentru a pătrunde în atmosfera solară la 18,8 raze solare (aproximativ 1,3 milioane de kilometri) deasupra suprafeţei solare în timpul celui de-al optulea zbor pe 28 aprilie. Trecerea a durat câteva ore.
„Eram convinşi că, mai devreme sau mai târziu, vom intersecta coroana pentru cel puţin o perioadă scurtă de timp„, a declarat Justin Kasper, autorul unei lucrări despre această realizare.
„Dar este foarte interesant că am făcut-o„.
Agenția spațială va face un următor zbor pentru ianuarie 2022, va aduce din nou, probabil, sonda Parker în coroana solară.
sursa foto: mediafax.ro
Comentariile sunt oprite pentru acest articol