9 mai 2021, 22:00

Premierul Cîţu l-a revocat din funcţie pe ministrul Sănătăţii

Premierul Florin Cîţu l-a revocat din funcţie pe ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

Acesta a decis și demiterea din funcţia de secretar de stat la ministerul Sănătăţii a Andreei Moldovan.

Cîţu a transmis, miercuri, documentele necesare preşedintelui Klaus Iohannis.

Astăzi i-am înaintat domnului președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea Ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi.”, a scris premierul pe pagina sa de Facebook.

Astăzi i-am înaintat domnului președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a…

Publicată de Florin Cîţu pe Miercuri, 14 aprilie 2021

UPDATE

Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuţ Moşteanu s-a declarat surprins miercuri de revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii, precizând că va avea loc o discuţiie a conducerilor USR PLUS. Întrebat despre ieşirea de la guvernare, el a precizat că este o decizie de partid, că vor avea loc şedinţe ale conducerii alianţei, iar discuţiile se vor face cu toate opţiunile pe masă, admiţând că sunt colegi care solicită retragerea din coaliţie.

„Mafia din sănătate să nu se bucure prea devreme. Continuăm lupta. Îi mulțumesc lui Vlad Voiculescu pentru ce a făcut până acum. Toți cei care sabotează reformele din sistemul de sănătate vor plăti, mai devreme sau mai târziu. Toți cei care susțin mafia vor deconta această decizie. Lupta continuă”, transmite deputatul USR Iulian Bulai.

UPDATE

Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat, la rândul său, într-o postare pe Facebook, considerând inacceptabil modul în care a acționat premierul Florin Cîțu.

Modul în care a procedat Florin Cîțu, înaintând președintelui Klaus Iohannis cererea de demitere a lui Vlad Voiculescu fără consultarea conducerii Alianței USR PLUS și a Coaliției, este absolut inacceptabil.
Din păcate, în aceste zile sunt în recuperare medicală și nu pot interveni public.
Vom avea imediat o ședință a conducerii Alianței USR PLUS și vom decide împreună ce vom face. Dragoș Tudorache, președintele executiv PLUS, va exprima punctul nostru de vedere public în orele următoare”, a scris Cioloș.

UPDATE

Andreea Moldovan a spus cu privire la decizia premierului Florin Cîțu de a o revoca că este „o decizie care trebuie respectată”. Ea a spus, la plecarea de la Ministerul Sănătății, că se va întoarce la spital.

UPDATE

Din acest moment premierul Florin Cîţu nu mai are susţinerea USR PLUS, a anunţat miercuri Dan Barna, copreşedinte al Alianţei.

El a precizat că decizia de demitere a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, „aruncă coaliţia într-o criză majoră”. Vicepremierul Dan Barna a solicitat o întrunire de urgenţă a coaliţiei de guvernare pentru a discuta despre retragerea încrederii faţă de premierul Florin Cîţu.

UPDATE

Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS pentru rămânerea în funcţia de prim-ministru, declară și preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, care consideră că şeful Executivului „a făcut jocul celor care frânează de trei luni reformele din programul de guvernare”.

„În Coaliţie, am luat până acum decizii împreună, iar acest lucru a făcut-o funcţională. Din păcate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat azi, când premierul Cîţu a decis să ia unilateral o decizie fără o consultare prealabilă cu noi, cei care i-am fost parteneri şi l-am susţinut pentru a conduce guvernul coaliţiei. Demiterea ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este o decizie imatură, care pune sub semnul întrebării capacitatea domniei sale de a conduce un guvern de coaliţie funcţional, o echipă pentru reformarea României. Din acest moment, Florin Cîţu nu mai are susţinerea Alianţei USR PLUS pentru rămânerea în funcţia de prim-ministru”scrie Cioloş, miercuri, pe Facebook.

Potrivit acestuia, încă din prima zi a mandatului său, Vlad Voiculescu a început „un proces de reforme pentru realizarea cărora s-a angajat întreaga coaliţie, inclusiv domnul Cîţu, atunci când a primit invitaţia de a-şi asuma rolul pe care încă îl deţine”.

UPDATE

Premierul Florin Cîțu a declarat, miercuri seara, că va asigura interimatul la Ministerul Sănătății până când USR PLUS va face o nominalizare de ministru, iar Mâine va avea loc o ședință de guvern, pentru că sunt mai multe acte normative importante pentru toți românii și care nu suportă amânare.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.