5 decembrie 2020, 17:59

Premiu important pentru Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca a fost premiat în cadrul competiției Romanian Healthcare Awards 2020.

Romanian Healthcare Awards este o competiție dedicată medicilor, echipelor medicale și spitalelor din România. Este un eveniment de recunoaștere a inovației și excelenței din domeniul sănătății.

Dintre cei cinci finaliști ai categoriei ”Spitalul Anului” s-a clasat și unitatea sanitară din Cluj care a obținut Diploma de Excelență cu proiectul înscris în competiție ”Suplimentarea paturilor de terapie intensivă pentru pacienții cu Covid-19 forme critice”, scrie stiridecluj.ro.

Felicit întregul colectiv al Spitalului de Boli Infecțioase pentru distincția obținută, o încununare a profesionalismului și a dăruirii de care dă dovadă în mod constant. Vom continua să investim în acest spital de elită și în spitalele clujene pentru ca serviciile oferite pacienților să fie la standarde europene iar calitatea actului medical să fie cât mai ridicată”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Aproape 21 de milioane de lei s-au alocat către acest spital pentru achiziționarea de echipamente și aparaturi medicale de ultimă generație. Printre acestea, două echipamente ultraperformante de testare COVID-19.

sursa foto: radiocluj.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.