4 octombrie 2024, 2:59

Președintele american, testat DIN NOU POZITIV la coronavirus! Un caz rar de reîmbolnăvire

Președintele american, Joe Biden, a fost testat din nou pozitiv la SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19. Este vorba despre un caz rar de reîmbolnăvire, căci președintele abia își revenise după COVID-19, pentru care a primit tratament cu Paxlovid.

Reîmbolnăvirea intervine la câteva zile după refacerea de COVID-19, iar anunțul vine de la medicul său personal. Casa Albă precizează că Biden nu prezintă niciun semn de revenire a simptomelor, anunță Deutsche Welle.

Sâmbătă, președintele american a intrat din nou în izolare după ce a fost testat pozitiv la un test antigen, a declarat Casa Albă.

Acum câteva zile, după vindecare, el fusese testat negativ la SARS-CoV-2.

Medicul Casei Albe, Kevin O’Connor, a declarat că Biden urmează proceduri de izolare stricte.

O’Connor a spus că nu există niciun motiv ca Biden să urmeze un tratament, deocamdată.

”Nu am niciun simptom, dar mă voi izola, ca siguranță, de toată lumea din jurul meu. Sunt încă la muncă și voi reveni la condițiile normale de muncă în curând”, a scris Biden pe Twitter.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol